x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Anchetă ramificată la Manchester

Anchetă ramificată la Manchester

26 Mai 2017   •   17:37
Anchetă ramificată la Manchester
Sursa foto: Kirsty Wigglesworth)/AP

Poliția britanică a anunțat, ieri, arestarea a încă trei bărbați la Manchester, în ancheta vizând atentatul de luni seară, în care un atacator sinucigaș a ucis 22 de persoane și a rănit alte 119, după un concert de muzică pop, transmit agențiile internaționale de presă.

„Trei mandate de arestare au fost puse în aplicare în sudul Manchesterului, în legătură cu ancheta aflată în desfășurare”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției din zona metropolitană Manchester, fără a furniza alte detalii. Autoritățile l-au identificat pe autorul atacului ca fiind Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, născut la Manchester din părinți de origine libiană. Potrivit ministrului de interne britanic, Amber Rudd, Abedi era cunoscut de serviciile de informații și „probabil nu a acționat singur”. Întrebată dacă individul respectiv era cunoscut de serviciile de informații, ea a spus că „serviciile de securitate cunosc multă lume, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i aresteze pe toți cei pe care îi cunosc dinainte și sunt sigură că atunci când ancheta se va finaliza vom putea descoperi mai mult”. Amber Rudd a fost întrebată despre faptul că o serie de informații despre Abedi, inclusiv numele său, s-au scurs din SUA și dacă ea este de acord cu schimbul de informații cu alte țări. „Da, în mod sincer. Vreau să spun că poliția britanică a fost foarte clară că vrea să controleze fluxul de informații pentru a proteja integritatea operațională, elementul surpriză, astfel încât este iritant dacă acestea sunt transmise de alte surse și am fost foarte clară cu prietenii noștri că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, a spus ea.

Rudd a declarat că a fost „iritant” ca informația despre autorul atentatului a fost divulgată de surse de securitate din SUA înainte ca britanicii să o facă publică.

×
Subiecte în articol: ancheta manchester