x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Val de căldură anormal în Anglia. De Paște revine frigul

Val de căldură anormal în Anglia. De Paște revine frigul

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2024   •   23:45
Val de căldură anormal în Anglia. De Paște revine frigul

Primăvara explodează în Anglia. Londra este pe cale să fie lovită de un val de căldură sosit dinspre Spania, care va crește temperaturile cu 10 grade.

La mijlocul săptămânii (20 martie), ploile persistente vor lua o pauză, iar Londra va atinge 17 grade Celsius.

În schimb, în Spania se vor atinge temperaturi caniculare de 30 de grade Celsius în cursul săptămânii.

Se presupune că acest val de căldură din Spania este responsabil pentru creșterea temperaturilor și în Marea Britanie.

Însă, valul va fi de scurtă durată. Jim Dale, meteorolog la British Weather Services, a declarat pentru Express.co.uk: "Valul de căldură va lovi zona Londrei, dar de Paște se va întoarce frigul. Vom avea îngheț și temperaturi foarte scăzute”.

Vor exista scurte intervale de îngheț în timpul nopții și dimineața devreme, iar temperatura medie va oscila în jurul valorii de 6 grade pe tot parcursul zilei. Apoi, pe 27 martie, valorile termometrelor de dimineață vor scădea până la minus 1°C.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: anglia val caldura