x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Apariţie MISTERIOASĂ la New York, în locul unde au căzut turnurile World Trade Center (VIDEO)

Apariţie MISTERIOASĂ la New York, în locul unde au căzut turnurile World Trade Center (VIDEO)

18 Apr 2015   •   10:11
Apariţie MISTERIOASĂ la New York, în locul unde au căzut turnurile World Trade Center (VIDEO)

În urmă cu doi ani, o grindă de susţinere din oţel, care a făcut parte din structura de rezistenţă a unuia dintre turnurile World Trade Center, prăbuşite în urma atentatului terorist din 11 septembrie 2001, a devenit subiectul "imaginaţiei" echipelor de muncitori şi al vizitatorilor.

Aceştia susţineau că în bucata de oţel poate fi distins un chip, relatează Fox News.

Grinda fusese pregătită de muncitori pentru a fi expusă în muzeul care se află în locul unde au fost turnurile și, potrivit experţilor, provine din locul "primului impact", unde a lovit primul avion.

"Deseori, oamenii vor să dea un sens unei tragedii. Pentru noi, această grindă este importantă din punct de vedere istoric şi ne ajută să spunem adevărul despre 11 septembrie", a încercat să explice fenomenul purtătorul de cuvânt al muzeului.

Alte articole interesante
■ A descifrat MISTERUL celebrelor linii Nazca din Peru, după 5 ani de cercetări! Ce a descoperit un om de ştiinţă britanic (VIDEO)
■ 
■ Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în alertă. Un virus misterios ucide persoana infectată în mai puțin de 24 de ore
Mesajul unui geolog, găsit pe o insulă din Oceanul Arctic. Ce a scris omul de ştiinţă în urmă cu 56 de ani (VIDEO)
■ Oamenii de știință au descifrat cel CEL MAI MARE MISTER din Univers. "Este uluitor, va deschide o uşă către o lume complet nouă!" (VIDEO)
■ Descoperirea din adâncurile Mării Negre anunţă vremuri grele. "Inversarea poate avea loc oricând. Va fi HAOS!" (VIDEO)
■ Avion de vânătoare rusesc, MANEVRE ȘOCANTE lângă o aeronavă americană. Mesajul SUA pentru RUSIA (VIDEO)  
■ "MĂCEL şi mare tulburare la popoarele ortodoxe. IADUL este gata!" PROFEŢIA unui cuvios, făcută de Paște, în 1503
■ 
Cercetători NASA: Suntem pe punctul de a întâlni CIVILIZAŢII EXTRATERESTRE. Ştim unde să căutăm! 
■ 



×