x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata franceză, calificată "imbecilă", după ce un exerciţiu militar a dat foc la zeci de case

Armata franceză, calificată "imbecilă", după ce un exerciţiu militar a dat foc la zeci de case

24 Iul 2009   •   00:00
Armata franceză, calificată "imbecilă", după ce un exerciţiu militar a dat foc la zeci de case
Sursa foto: PHILIPPE LAURENSON/Reuters

Armata franceză a fost catalogată drept una de "imbecili" după ce un exerciţiu de artilerie a provocat un incendiu puternic ce a distrus zeci de case şi a lăsat sute de oameni fără adăpost. În loc să îmbunătăţească calitatea armatei, exerciţiul a dus la evacuarea unei suburbii din Marseilles.



Peste 300 de oameni au fost evacuaţi din case şi peste 400 de hectare de teren au luat foc, scrie antena3.ro. Un instructor de artilerie al Legiunii Străine a fost suspendat în urma acestui inident şi riscă să apară în faţa curţii marţiale.

El este acuzat că a ignorat ordinele ce interzic folosirea trasoarelor în lunile de vară, mai ales în zone atât de calde cum este în sudul Franţei.

Primarul din Marseille, Jean-Claude Gaudin, declara că nu înţelege "de ce un exerciţiu militar trebuie efectuat la 32 grade şi pe vânt puternic. Când ai de-a face cu o asemenea prostie, oamenii trebuie să ştie", aprecia acesta.

Iar prefectul local Michel Sappin i-a atacat pe "imbecili", declarând că este "exasperat de ce s-a întâmplat". El a cerut o anchetă completă şi curte marţială pentru toţi ofiţerii implicaţi. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe