x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aromanii pot citi Biblia in limba lor

Aromanii pot citi Biblia in limba lor

09 Oct 2004   •   00:00

Aromanii sunt in Macedonia inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, iar acum sunt organizati in mai multe asociatii. Deznationalizarea lor continua si tot mai multi aromani se declara macedoneni.

CRISTIAN PETRU

Soarta comunitatii aromane din Macedonia nu a fost una usoara in perioada comunista, cand au fost supusi unui proces galopant de deznationalizare, spun reprezentanti ai comunitatii. Dar aromanii au luptat pentru a-si pastra limba materna si au reusit sa publice Biblia in limba aromana.

Prezenti in Macedonia inca din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, dupa caderea oraselor Moscopole si Gramoste din Albania de Sud, aromanii sunt asezati in partea de est a statului balcanic, in orasele Stip, Koceani, Sv. Nikole, Kumanovo, Vinita, precum si in partea de vest, in localitatile Bitolia, Krusevo, Struga, Moloviste, Nijopole.

ASOCIATII. In acea perioada s-a format prima asociatie culturala care a fost inregistrata juridic in anul 1978, la Scopje, in capitala Macedoniei. Asociatia se numeste "Sutsata Pitu Guli", dupa numele eroului aroman din Crusevo, care si-a dat viata in rascoala impotriva turcilor, din 1903. Asociatia exista si astazi si in cadrul ei functioneaza un ansamblu folcloric. Dupa 1990, aromanii au inceput sa se organizeze in mai multe asociatii, pentru a-si cere drepturi civile si culturale. Traditiile si melodiile populare prin care aromanii din Macedonia si-au cantat timp de secole bucuriile si tristetile sunt pastrate de asociatiile "Comuna Fratii Manachia" din Bitolia si "Ansamblul Santa Dzurdzu" din satul Tri Cesmi, in aromana Trei Shopati, de langa orasul Stip. Asociatii culturale exista si in orasele in care sunt comunitati aromanesti mari, cum ar fi "Halcea Gazdu" din Sv. Nikole sau "Nocolae Batzaria" din Crusevo. Mai multe dintre aceste asociatii si grupuri folclorice formeaza Liga Aromanilor din Macedonia. O parte din aromanii din Macedonia sunt insa nemultumiti ca Liga si unele dintre persoanele care conduc asociatiile ei nu isi indeplinesc atributiile.

UNIUNEA. Pe langa aceste asociatii, in Macedonia functioneaza din 1997 Uniunea pentru Cultura a Aromanilor din Macedonia, care are filialele in mai multe orase. Principala activitate a Uniunii este publicistica. Pe langa revista "Grailu Armanescu", finantata de Ministerul Culturii din Macedonia, Uniunea a publicat peste 60 de carti in limba aromana, limba macedoneana, franceza, italiana si mai multe volume bilingve sau trilingve. Cartile sunt despre istoria si literatura aromanilor. O mare reusita a Uniunii este publicarea Bibliei, atat Vechiul, cat si Noul Testament, tradusa in limba aromana de Dina Cuvata, care a luat pentru aceasta lucrare premiul Asociatiei publicistilor si librarilor din Macedonia. De mai bine de un an, aromanii au dreptul la liturghie in limba materna. Astfel, la biserica aromana din Bitolia, care face parte din Biserica Ortodoxa Macedoneana, slujeste si in limba aromana parintele Saso Nakov, care a terminat teologia in Romania. Aromanii din Macedonia au ore facultative de limba materna in Crusevo si in Stip. De asemenea, aromanii au emisiune in limba lor la Televiziunea publica, cate o jumatate de ora de trei ori pe saptamana, iar in Constitutia Macedoniei din 2001 sunt trecuti "parte din poporul aroman".

PROBLEME. Dar deznationalizarea continua si o mare nemultumire o reprezinta faptul ca in invatamantul primar si liceal nu exista nici o lectie despre aromani, despre istoria sau literatura lor. Despre trecutul sau despre limba lor, aromanii mai pot invata doar acasa. Multi aromanii se prezinta ca macedoneni si nu isi invata copiii limba materna. Rezultatele ultimului recensamant arata ca in Macedonia traiesc in jur de 9.600 de aromani. Aceste date au fost contestate de Uniunea pentru Cultura a Aromanilor din Macedonia, avand in vedere ca dupa aprecierea asociatiilor sunt in jur de 80.000-90.000.

DOUA PARTIDE POLITICE

In Macedonia exista doua formatiuni politice ale aromanilor. Unul este Partidul Aromanilor din Macedonia, iar celalalt, Uniunea Democrata a Aromanilor din Macedonia. Aceasta din urma este si in actuala coalitie de guvernare. Aromanii sunt nemultumiti ca, desi aceste formatiuni exista de doi-trei ani, nu s-a simtit pana acum nimic concret pentru populatie.

×