x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arsenalul chimic sirian. Experţii americani anunță neutralizarea a peste 25% dintr-un agent chimic utilizat la fabricarea gazului sarin

Arsenalul chimic sirian. Experţii americani anunță neutralizarea a peste 25% dintr-un agent chimic utilizat la fabricarea gazului sarin

25 Iul 2014   •   23:57
Arsenalul chimic sirian. Experţii americani anunță neutralizarea a peste 25% dintr-un agent chimic utilizat la fabricarea gazului sarin
Sursa foto: MV Cape Ray

Eforturile pentru distrugerea celor mai periculoşi agenţi chimici ai Siriei aflaţi la bordul navei americane MV Cape Ray, în Marea Mediterană, avansează, a anunţat vineri Pentagonul, citat de AFP. Experţii americani aflaţi pe acest cargou de mărfuri au 'neutralizat până în prezent peste 25%' dintr-un agent chimic utilizat la fabricarea gazului sarin, a declarat presei un purtător de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steven Warren.

Din cele aproximativ 581 de tone din acest agent aflate la bordul navei, au fost distruse aproape 147 de tone, potrivit oficialilor americani. De asemenea, vasul transportă peste 19 tone de gaz muştar (iperită) care nu a fost încă neutralizat.

Alţi agenţi chimici din Siria au fost distruşi pe uscat în unităţi speciale din Marea Britanie, Finlanda şi Statele Unite. În total, până în prezent au fost neutralizate circa 411 tone (31%) de diferiţi agenţi chimici.

×