x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Artişti din întreaga lume, la deschiderea muzeului Luvru din Abu Dhabi

Artişti din întreaga lume, la deschiderea muzeului Luvru din Abu Dhabi

30 Oct 2017   •   15:32
Artişti din întreaga lume, la deschiderea muzeului Luvru din Abu Dhabi

Cu un program în care îi regăsim pe Matthieu Chedid, pe trompetistul Ibrahim Maalouf, dar şi artişti din Mali şi Columbia, muzeul Luvru din Abu Dhabi a anunţat luni programul festivităţilor ce vor marca deschiderea sa pentru public luna următoare, informează AFP. 

Inaugurarea oficială va avea loc la 8 noiembrie, în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, însă muzeul se va deschide publicului trei zile mai târziu, în seara zilei de 11, printr-un un concert al cântăreţului şi chitaristului francez Matthieu Chedid, poreclit "M", urmat a doua zi de un spectacol al artistei din Mali Fatoumata Diawara. 

În seara zilei de 13 noiembrie va rândul cunoscutului muzician franco-libanez Ibrahim Maalouf să urce pe scenă pentru un concert care va include o versiune pe ritmuri de jazz a piesei "Elf Leila wa Leila ("O mie şi una de nopţi) a marii cântăreţe egiptene Oum Kalthoum, potrivit comunicatului oferit de conducerea muzeului. 

Pentru a consacra şi mai mult ideea de diversitate care se regăseşte în concepţia muzeului, în data de 14 noiembrie este programat un concert al artistei Toto La Momposina, cântăreaţă şi dansatoare de melodii specifice insulelor Caraibe aparţinând Columbiei. 

Printre alte spectacole anunţate pe parcursul a patru zile de celebrări figurează spectacolul pirotehnic "'Vives réflexions", organizat de compania franceză Groupe F, pentru seara inaugurală. 

Ideea acestui Luvru din Emiratele Arabe Unite - proiectat de arhitectul francez Jean Nouvel - s-a născut dintr-un acord interguvernamental semnat în 2007 între Paris şi Abu Dhabi. 

Potrivit acordului, timp de 30 de ani, Agenţia internaţională a muzeelor din Franţa (Agence France-Muséums) va aduce la Abu Dhabi - dincolo de marca "Luvru" - expertiza sa, dar şi faimoase opere de artă împrumutate şi expoziţii temporare, contra sumei de un miliard euro.AGERPRES

×
Subiecte în articol: muzeul luvru