x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Astronautul francez şi colegul său rus s-au întors cu bine pe Pământ

VIDEO - Astronautul francez şi colegul său rus s-au întors cu bine pe Pământ

02 Iun 2017   •   18:24
VIDEO - Astronautul francez şi colegul său rus s-au întors cu bine pe Pământ

Astronautul francez, Thomas Pesquet, şi colegul său rus, Oleg Novitski, s-au întors cu bine pe Pământ, după şase luni petrecute în spaţiu, potrivit site-lui www.france24.com. 

În jur de ora 14:10 GMT capsula Soyuz a aterizat cu succes în stepele din Kazahstan, iar potrivit primelor informaţii transmise de NASA, cei doi membri ai echipajului se simt bine. 

Cel de-al zecelea astronaut francez plecat în spaţiu, Thomas Pesquet, 39 de ani, a participat în total la 60 de experimente ştiinţifice şi a realizat două ieşiri în spaţiu pentru întreţinerea ISS. 

Thomas Pesquet

Comandantul de bord al capsulei Soyouz, Oleg Novitski, 45 de ani, este fost pilot al aviaţiei militare ruse, şi tată a două fetiţe. El a petrecut cinci luni pe ISS în 2012 şi 2013. În actuala misiune, Novitski a realizat aproximativ 50 de experimente ştiinţifice pentru agenţia spaţială rusă Roskosmos. 

Oleg Novitsk


Echipa medicală a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) va supravegherea readaptarea la gravitate a celor doi astronauţi care vor fi supuşi apoi unei serii de teste medicale în scopuri ştiinţifice. 

Navetele spaţiale ruse Soyouz sunt singurul mijloc de transport în spaţiu şi de repatriere a echipajului staţiunii orbitale după sistarea zborurilor navetelor americane.AGERPRES

×