Un civil a fost ucis și trei polițiști răniți sâmbătă după-amiază la Copenhaga după un atac armat asupra unui centru cultural unde se desfășura o dezbatere despre islam și libertatea de exprimare, transmit agențiile internaționale de presă.
La dezbaterea cu tema 'Artă, blasfemie și libertate de exprimare' era prezent și artistul suedez Lars Vilks, care a scăpat nevătămat. După ce a publicat în anul 2007 mai multe desene în care-l înfățișa pe profetul Mahomed ca pe un câine, el primit mai multe amenințări cu moartea din partea unor grupări fundamentaliste islamice și i-a fost incendiată casa din sudul Suediei, cei doi frați care au fost autorii acestui act fiind ulterior condamnați la doi și, respectiv, trei ani de închisoare.
Și ambasadorul Franței la Copenhaga, François Zimeray, participa la reuniune, el scăpând de asemenea nevătămat. 'A fost la fel ca la Charlie Hebdo, doar că nu au reușit să intre' în clădire, a declarat el în fața presei după atac.
Potrivit unei militante Femen, și ea prezentă la dezbateri, în sală se aflau câteva zeci de persoane. Presupușii autori ai atacului, doi indivizi, au reușit să fugă cu un autoturism și sunt în prezent căutați de poliție.
Citește pe Antena3.ro