x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat asupra unui hotel din Egipt. Un atacator a fost ucis, iar un al doilea și doi turiști au fost răniți

Atac armat asupra unui hotel din Egipt. Un atacator a fost ucis, iar un al doilea și doi turiști au fost răniți

08 Ian 2016   •   22:03
Atac armat asupra unui hotel din Egipt. Un atacator a fost ucis, iar un al doilea și doi turiști au fost răniți
Sursa foto: Foto: pixabay.com

Islamişti înarmaţi au deschis focul, vineri după-amiază, în faţa unui hotel de lux din staţiunea egipteană Hurghada, situată pe litoralul Mării Roşii. Potrivit postului Al Arabiya, teroroştii au venit pe mare şi au deschis focul la un hotel frecventat de turişti străini.

Doi turiști străini, un german și un suedez, au fost răniţi în timpul atacului, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate, citate de antena3.ro.

Incidentul prezintă caracteristicile unui complot al reţelei teroriste Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei.

Unul dintre autorii atacului a fost împuşcat mortal de către forţele de ordine, iar altul a fost rănit şi arestat.

Mai multe detalii, pe antena3.ro

×
Subiecte în articol: hotel Egipt atac armat morti raniti decese