x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat in Serbia! Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră într-un bar: Sunt morţi si răniţi

Atac armat in Serbia! Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră într-un bar: Sunt morţi si răniţi

02 Iul 2016   •   14:20
Atac armat in Serbia! Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră într-un bar: Sunt morţi si răniţi

Un bărbat a deschis focul cu o mitralieră într-un bar din Zitiste, localitate situată la circa 80 de kilometri la nord de Belgrad, ucigând cinci persoane şi rănind alte circa 20, informează agenţiile de presă DPA, Reuters şi AFP.

Bărbatul de 38 de ani a intrat în bar la scurt timp după miezul nopţii, şi-a împuşcat soţia şi a continuat să tragă în patronii barului şi în persoanele prezente, a relatat televiziunea sârbă RTS, citând un comunicat al poliţiei.

Şapte dintre persoanele rănite - cel puţin trei dintre care erau minore - se află "în stare foarte gravă", se mai spune în comunicatul poliţiei.

Poliţia l-a arestat pe atacator, identificat doar prin iniţialele Z.S., imediat ce acesta a deschis focul, în timpul unui festival local din Zitiste. Forţele de ordine investighează în continuare cazul, dar se pare că la baza acestui atac s-ar afla probleme de ordin marital.

Ministrul de interne al Serbiei, Nebojsa Stefanovic, a declarat la postul de televiziune B92, că Z.S. şi-a împuşcat soţia sa, care îl părăsise, şi pe o altă femeie, înainte de a deschide focul asupra altor clienţi ai localului, cu o mitralieră deţinută ilegal. "Gelozia ar putea fi un motiv", a spus Stefanovic. "El era un bărbat liniştit, nu avea antecedente criminale", a adăugat el.

Potrivit directorului spitalului din oraşul vecin Zrenjanin, Gordana Kozlovacki, 22 de oameni se află internaţi aici după atac, iar şapte sunt în continuare în stare gravă.

În Serbia şi în majoritatea ţărilor din Balcanii occidentali există sute de mii de arme deţinute ilegal, rămase după războaiele din anii 1990.

Acest atac majorează numărul de atacuri în masă comise cu arme de foc în ultimii ani în Serbia. Cu tei ani în urmă, 13 oameni au fost ucişi într-un atac cu armă de foc într-un sat de lângă Belgrad, iar anul trecut şase oameni au fost ucişi în timpul unui conflict declanşat în timpul unei nunţi în nordul Serbiei. Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: serbia atac armat bar