x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat la Munchen: Presa germană avansează un bilanţ de până la 15 morţi

Atac armat la Munchen: Presa germană avansează un bilanţ de până la 15 morţi

22 Iul 2016   •   20:31
Atac armat la Munchen: Presa germană avansează un bilanţ de până la 15 morţi

Ziarul Muncher Abendzeitung şi televiziunea germană NTV avansează un bilanţ de până la 15 morţi şi respectiv zece persoane decedate în atacul armat de vineri de la centrul comercial din apropierea Stadionului Olimpic din Munchen, care potrivit poliţiei locale ar fi fost comis de mai mulţi indivizi, relatează Reuters.

Conform ziarului Muncher Abendzeitung, zeci de ambulanţe ar fi ajuns la faţa locului.

Poliţia din Munchen a anunţat pe contul său de Twitter că are "în acest moment o intervenţie poliţienească importantă într-un centru comercial", cerând populaţiei să nu se deplaseze "în zonă".

Potrivit cotidianului Bild, un atacator a fugit în centrul comercial şi a deschis focul asupra mai multor persoane, iar apoi s-a deplasat în direcţia unei staţii de metro.

Între timp, autoritatea de transport din Munchen anunţă că a oprit circulaţia mai multor trenuri, tramvaie şi autobuze după atacul armat. De asemenea, relatează Reuters citând NTV, forţele speciale au ajuns la complexul comercial în care a avut loc atacul şi unde operaţiunea de evacuare continuă.

Mai multe echipe de intervenţie ale poliţiei germane ar fi în căutarea atacatorului, scrie ziarul Bild, care citează martori oculari.

 www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: germania munchen