x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac armat la un spital din Cehia. Poliţia anunţă că un bărbat s-a împuşcat în maşina căutată după atacul de la Ostrava

Atac armat la un spital din Cehia. Poliţia anunţă că un bărbat s-a împuşcat în maşina căutată după atacul de la Ostrava

10 Dec 2019   •   12:14
Atac armat la un spital din Cehia. Poliţia anunţă că un bărbat s-a împuşcat în maşina căutată după atacul de la Ostrava

Poliţia cehă a anunţat marţi că un bărbat s-a împuşcat în cap în interiorul unui automobil căutat în cadrul operaţiunii lansate după atacul comis la un spital din Ostrava (nord-estul Cehiei), soldat cu şase morţi, transmite Reuters.

''Poliţia a găsit maşina, s-a auzit o împuşcătură din locul respectiv. Stabilim identitatea bărbatului care s-a împuşcat în cap înaintea acţiunii poliţiei'', a scris pe Twitter poliţia cehă.

Poliţia era în căutarea unui automobil Renault Laguna de culoare argintie.

Atacul a avut loc la Spitalul Universitar din oraşul Ostrava, capitala regiunii Moravia-Silezia, la puţin timp după ora locală 07:00 (06:00 GMT), a declarat ministrul de interne ceh Jan Hamacek.

Acesta este cel mai grav atac din Republica Cehă după ce în 2015 un bărbat a împuşcat mortal opt persoane într-un restaurant din oraşul Uhersky Brod, situat în sud-estul ţării.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cehia atac armat