x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atac cibernetic în Ucraina

Atac cibernetic în Ucraina

14 Ian 2022   •   22:00
Atac cibernetic în Ucraina

Un „atac cibernetic masiv" a afectat mai multe site-uri guvernamentale din Ucraina, inclusiv site-ul Ministerului de Externe, a declarat un purtător de cuvânt al instituției, scrie Mediafax.

„Ca urmare a unui atac cibernetic masiv, site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe şi ale unui număr de alte agenţii guvernamentale sunt temporar indisponibile. Specialiştii noştri lucrează deja la restabilirea activităţii sistemelor IT, iar poliţia cibernetică a deschis o anchetă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

Guvernul a precizat că conţinutul site-urilor nu a fost modificat şi că nu au fost divulgate date personale.

Acesta a precizat într-un comunicat că o serie de alte site-uri guvernamentale au fost suspendate pentru a preveni răspândirea atacului la alte resurse, dar majoritatea celor afectate au fost restabilite rapid.

Întrebat dacă Rusia se află în spatele atacului, purtătorul de cuvânt a spus: „Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar există un lung istoric de atacuri ruseşti împotriva Ucrainei".

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a condamnat atacul, afirmând că „nu are nicio dovadă despre cine este responsabil", dar că „ne putem imagina cine se află în spatele acestuia".

El a adăugat că a fost convocată o reuniune de urgenţă a UE pentru a reacţiona.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: atac cibernetic