x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atenționare de călătorie în Israel - Condiţii meteorologice nefavorabile

Atenționare de călătorie în Israel - Condiţii meteorologice nefavorabile

07 Ian 2015   •   15:36

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Statului Israel cu privire la faptul că, până în data de 9 ianuarie 2015, în această ţară a fost emisă o alertă de călătorie pentru condiţii meteo nefavorabile: căderi masive de zăpadă, combinate cu vânt puternic şi furtuni de nisip.

Aeroportul din nordul oraşului Tel Aviv (Dov) a fost închis, iar zborurile pe aeroportul internaţional Ben Gurion au fost restricţionate.

Arterele principale de circulaţie sunt parţial închise, în funcţie de evoluţiile condiţiilor meteo.

Pentru fiecare localitate, autorităţile locale emit alerte meteo particularizate.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Statului Israel în această perioadă să verifice informaţiile actualizate puse la dispoziţia publicului de autorităţile locale şi aeroportuare, precum şi prognozele meteo pe website-ul www.ims.gov.il.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile oferite prin intermediul aplicaţiei pe telefonul mobil și tabletă „Călătoreşte în siguranţă”, a serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!” și prin consultarea „Ghidului de călătorie pentru sărbătorile de iarnă 2014” .

×