x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Nisa. Aproape jumătate dintre victimele atacului nu sunt cetăţeni francezi

Atentat la Nisa. Aproape jumătate dintre victimele atacului nu sunt cetăţeni francezi

19 Iul 2016   •   21:45
Atentat la Nisa. Aproape jumătate dintre victimele atacului nu sunt cetăţeni francezi

Aproape jumătate dintre persoanele ucise la Nisa în atacul terorist din seara de 14 iulie sunt de altă naţionalitate decât cea franceză, a anunţat marţi Ministerul francez de Externe, transmite AFP.

Ultimul bilanţ oficial comunicat de autorităţile de la Paris face referire la 84 de morţi. Potrivit MAE francez, 38 dintre victime provin din 19 ţări, respectiv Algeria, Armenia, Belgia, Brazilia, Elveţia, Estonia, Georgia, Germania, Italia, Kazahstan, Madagascar, Maroc, Polonia, România, Rusia, SUA, Tunisia, Turcia şi Ucraina.

În ceea ce priveşte numărul răniţilor, MAE francez menţionează că lista nu a fost încă finalizată şi că deocamdată nu poate publica un bilanţ. Dar precizează că, având în vedere şi răniţii, 29 de ţări au cetăţeni printre victimele atacului comis de un francez de origine tunisiană, care a pătruns cu un camion în mulţimea ce sărbătoarea Ziua Naţională a Franţei pe artera Promenade de Anglais. Potrivit informaţiilor disponibile la ora actuală, numărul răniţilor este de peste 300, dintre care 19 sunt în stare foarte gravă.

Tot marţi, MAE francez a confirmat decesul unui cetăţean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei care fusese dată dispărută anterior. AGERPRES

×