Cel puţin doi copii au murit şi circa 50 au fost spitalizaţi în urma atentatului comis joi noaptea pe Promenade des Anglais din Nisa, a anunţat un responsabil al spitalului central din oraşul francez, citat de AFP.
''La ora 07:00 (05:00 GMT), s-au constatat două decese ale unor copii'', survenite în cursul intervenţiilor chirurgicale, iar alţii se află între viaţă şi moarte, a precizat sursa citată.
Atacul a fost comis de un franco-tunisian, care a intrat cu un camion în mare viteză în mulţimea adunată pe esplanada Promenade des Anglais din Nisa pentru a asista la focurile de artificii de Ziua Naţională a Franţei.
Conform unui bilanţ al atentatului, dat publicităţii vineri de Ministerul de Interne francez, cel puţin 84 de persoane şi-au pierdut viaţa în acest atentat şi alte câteva zeci au fost rănite, printre care 18 se află în 'stare de urgenţă absolută'.
Sursa: AGERPRES