Preşedintele srilankez Maithripala Sirisena a numit luni un nou şef al poliţiei, în condiţiile în care predecesorul acestuia, destituit în urma atentatelor jihadiste care au avut loc în timpul Paştelui Catolic, refuză să demisioneze, informează AFP.
Preşedintele a anunţat vineri demisia şefului poliţiei, Pujith Jayasundara, în urma incapacităţii forţelor de securitate srilankeze de a împiedica atentatele sinucigaşe revendicate de gruparea Stat Islamic (SI), comise în hoteluri de lux şi biserici catolice la 21 aprilie şi soldate cu 253 de morţi.
Însă Inspectorul General nu şi-a înaintat deocamdată demisia şi rămâne la reşedinţa sa oficială. Adjunctul lui, Chandana Wickramaratne, a fost numit să-l înlocuiască.
"Jayasundara l-a sfidat pe preşedinte şi a rămas în funcţie, însă astăzi preşedinte a făcut o nouă numire", a declarat o sursă apropiată procesului. "Aceasta înseamnă să Jayasundara este suspendat până când va fi concediat oficial printr-o moţiune de impeachment în Parlament", a adăugat sursa.
Preşedintele Sirisena îi reproşează lui Jayasundara că nu a luat măsurile de securitate necesare în condiţiile în care Sri Lanka dispunea de informaţii foarte precise cu privire la riscurile unor atacuri sinucigaşe iminente.
Cel mai înalt responsabil din Ministerul Apărării a trebuit la rândul său se demisioneze săptămâna trecută, consecinţă a eşecului statului srilankez de a asigura securitatea concetăţenilor.
Mai mult de 150 de persoane au fost arestate în ultimele opt zile în legătură cu ancheta asupra atentatelor, în timp ce alte peste 15 persoane au fost ucise în operaţiuni ale forţelor de securitate.
AGERPRES