Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc sau se află pe teritoriul statului Bosnia şi Herţegovina, cu privire la situaţia principalelor drumuri şi puncte de trecere a frontierei.
Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, următoarele drumuri sunt închise din cauza alunecărilor de teren din zonă:
- R-458 Lopare-Gornja Tuzla
- M-14.1 între Loncari şi Brcko
De asemenea, autorităţile locale atenţionează cu privire la drumurile pe care se circulă doar pe o bandă (trafic lent), după cum urmează:
- Autostrada A1 Kakanj-Lasva
- M-17: Doboj-Seslije
- M-6.1: Bosansko Grahovo-Livno
- M-20: Bileca-TPP şi Bileca-Gacko
- M-4 Simin Han-Kalesija (în Babici)
- M-16.1 Klasnice-Prnjavor
- M-17 Maglaj-Doboj
- M-19 Zvornik-Bijelina
Totodată, autoriăţile atenţionează asupra faptului că există interdicţii pentru vehicule de mare capacitate (peste 12 tone) pe drumul M-18 Drina-Scepan.
Punctele de trecere a frontierei Bosanski Samac şi Brcko rămân închise.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să tranziteze Bosnia şi Herţegovina, sau care se află pe teritoriul acestui stat, să consulte site-urile de specialitate şi să urmărească pagina de internet www.mae.ro pentru informaţii actualizate.