x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2 în Marea Baltică

Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2 în Marea Baltică

23 Mai 2021   •   19:35
Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2 în Marea Baltică

Lucrările la gazoductul Nord Stream 2 au fost reluate în Marea Baltică cu o navă rusească specializată în amplasarea de conducte submarine. Acesta va lega energetic Rusia şi Germania, a declarat un purtător de cuvânt al consorţiului, citat de DPA.

"Nava Fortuna operează în prezent în apele teritoriale ale Germaniei, în conformitate cu autorizaţia eliberată şi anunţul făcut de autorităţi", a spus acesta, referindu-se la aprobarea dată Autoritatea maritimă din Germania (BSH).

O secţiune de conductă, cu o lungime de doi kilometri, va fi amplasată pe fundul mării în zona economică exclusivă a Germaniei, după ce BSH a anunțat că nu există păsări sălbatice care trebuie protejate.

Totodată, se lucrează şi la secţiunea din Danemarca a gazoductului, unde conductele sunt amplasate de o altă navă rusească, Akademik Cherskiy.

Gazoductul Nord Stream 2 este aproape de final, în apele teritoriale ale Germaniei rămânând de amplasat o secţiune de 13,9 kilometri dintr-o conductă şi 16,8 kilometri din cea de-a doua.

Întrucât SUA a amenințat cu sancțun împotriva companiilor implicate în proiect, a fost oprt brusc în decembrie 2019, rămânând d e construit doar 100 k în apele Danemarcei. Investiția se ridică la 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene, respectiv OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell, și va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, ocolind astfel Ucraina. Conducta va avea în total 1.230 de kilometri.

Gazoductul NordStream 2 va livra gaze ruseşti în UE printr-un terminal din Germania. 

Proiectul a fost oprit brusc în decembre 2019, după ce Statele Unite a anunțat că va sancționa companiile care participă la proiect. 
 

×
Subiecte în articol: nord stream 2