x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aurul dacic, proiect de expoziţie la Beijing

Aurul dacic, proiect de expoziţie la Beijing

de Dan Tomozei    |    07 Noi 2011   •   16:59
Aurul dacic, proiect de expoziţie la Beijing

Pentru aproape o saptamana, ministrul Culturii si Patrimoniului Cultural din Romania, Kelemen Hunor, s-a aflat in China, in cadrul unei vizite de lucru si observare a evolutiei chinezilor in domeniu. Cu putine ore inainte de plecarea spre tara, ministrul a punctat principalele teme abordate in cadrul intalnirilor dar si viitoarele teme de colaborare romano - chineze in domeniul cultural, intr-un interviu acordat Radio China International. Deschiderea Institutului Cultural Roman la Beijing, o expozitie romaneasca la Muzeul National al Chinei dar si colaborari in domeniul artei moderne sunt subiecte aflate pe agenda comuna a celor doua tari.

Domnule ministru Kelemen Honor, ma bucur sa ne intalnim la Beijing. Va aflati la finalul unei vizite incarcate in evenimente culturale si intalniri cu oficialitati chineze angrenate in domeniul cultural si administrative cultural. Care sunt primele impresii ale acestei vizite?

Bine v-am gasit. In acest an sunt a doua oara, fiindca am fost si cu premierul Emil Boc, dar era doar o vizita foarte scurta. Eu am o mare deschidere fata de China de cand am fost prima oara, in 2002. Atunci mi-am dat seama ca este o tara in plina dezvoltare, este o tara cu o tinta foarte fixa si stie ce doreste sa faca cu tara si in domeniul cultural in special. De aceea eu fac o comparatie si m-a impresionat ce am vazut in 2002 si ce am vazut in 2011. Vorbesc de domeniul cultural. Multe teatre, multe muzee construite in noua - zece ani, multe monumente istorice renovate, deci un interes deosebit fata de traditie, fata de cultura, dar si fata de creatia contemporana, fata de institutiile de cultura, iar acest lucru este absolut impresionant. Si incet - incet vad si o deschidere fata de ceea ce priveste perceptia si abordarea cu celelalte state, cu celelalte natiuni. In acest an noi am avut posibilitatea de a trimite doua persoane in China, in august - septembrie, la un forum international privind managementul institutiilor cultural, iar feed-back-ul era ca aici exista intr-adevar un interes si deschidere. Ca vor sa vada ce se intampla in Europa, vor sa vada ce se intampla in lume, iar noi suntem la fel de interesati sa vedem ce se intampla in China. Pentru ca este, dincolo de aceste aprecieri, o tara minunata, este si un sistem foarte interesant pentru orice om care studiaza si este interesat de politica contemporana, de relatiile politice, relatiile culturale contemporane.

Fara indoiala, la nivel cultural China impresioneaza atat prin forta, perenitate cat si prin prospetimea obiectivelor in care se investeste masiv pentru a le adapta cerintelor culturale dar si turistice. Ce va impresionat cel mai mult pe parcursul acestor zile?

In primul rand, noul teatrul, (n.r. - National Centre for Performing Arts), in al doilea rand in municipiul Chongqing un alt teatru care a fost terminat acum doi ani, in 2009 si sigur, ceea ce am vazut ieri, sculpturile in piatra de la Gansu, care sunt uluitoare. Aceste lucruri m-au impresionat de data aceasta. Dar va spun sincer, cand am vazut teatrul, cand am vazut aceasta constructie minunata, acustica salii, am fost un pic invidios in sensul bun al cuvantului, nu pentru ce au facut ei, ci pentru ce nu am facut noi. Si am vazut un spectacol foarte, foarte bun, un spectacol de balet de la Canton, care a fost daja prezentat in mai multe tari si sper ca va fi vazut si in Romania, dupa ce vom avea Teatrul National renovat, fiindca este un spectacol atat de bine facut si atat de profesionist, de contemporan si atat de viu incat rar am vazut asa ceva in balet.

Care sunt principalele rezultate, concluzii ale vizitei, cu care va intoarceti in Romania?

Avem un interes deosebit de a dechide Institutul Cultural Roman la Beijing si am speranta ca in perioada care urmeaza, aceste negocieri, vor fi finalizate. Sunt cateva chestiuni tehnice si diplomatice care trebuie realizate. La intalnirile oficiale eu am subliniat interesul nostru si nu neaparat graba noastra, dar intentia de a deschide, anul viitor sau cel tarziu in 2013, Institutul Cultural Roman, care sa fie o prezenta permanent la Beijing. In al doilea rand am stabilit pentru anul 2012 - 2013 cateva actiuni culturale concrete. Anul viitor va veni Balentul National la Sibiu, la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, vom fi noi prezenti cu un cor in China si vom invita cativa artisti plastici, anul viitor, intr-o tabara internationala anuala organizata la Aiud, care are deja o traditie si are o substanta foarte bine conturata. Urmeaza sa stabilim si alte programe concrete, programe bilaterale, fiindca eu sunt convins ca prin aceasta modalitate putem sa ne apropiem, putem sa ne intelegem unii pe altii si putem sa invatam unii de la ceilalti.

Am discutat si la Muzeul National al Chinei pentru o expozitie, dar abia dupa 2013 se poate. Pana atunci sunt daja facute proiectele, pentru ca o expozitie importanta putem aduce aici. Este vorba despre aurul dacilor sau aurul Romaniei, care acopera mai mult decat perioada dacica, o expozitie foarte reusita care a fost anul trecut la Roma si cu care putem veni oricand, dar nu mai devreme de sfarsitul anului 2013, anul 2014. Dar, aceste lucruri se fac in timp, nu de la o zi la alta.

Domnule ministru, care considerati ca sunt domeniile in care Romania si China pot derula parteneriate in domeniul cultural si, acolo unde este cazul, care este orizontul de asteptare pentru concretizare?

Eu cred ca in domeniul artei contemporane, in toate domeniile, inclusiv muzica. Dar in dans, teatru, arte vizuale 100%, dar si in film. Interesul nostru este acela de a construi pe termen mediu si lung aceste relatii. In ceea ce priveste arheologia cred ca putem face un shimb de experienta pentru ca, din punct de vedere arheologic, chinezii sunt foarte bine pregatiti si cu o experienta foarte bogata. Doar daca ne gandim la vestigiile arheologice de pe teritoriul Chinei atunci ne dam seama cam ce au lucrat si ce au facut. Apoi in domeniul patrimoniului imobil, in domeniul muzeal exista posibilitatea de a face schimburi de experienta. Dar eu, in acest moment, as pune accent pe arta contemporana, pe creatia contemporana, pentru ca este domeniul unde apropierea poate fi foarte rapida si vizibila.

Domnule ministru, va multumesc.

Multumesc si eu pentru aceasta discutie si sper ca la Bucuresti sau in China, ne vom reintalni.

×