x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile japoneze, pe cale să aprobe deversarea în mare a apei contaminate de la Fukushima

Autoritățile japoneze, pe cale să aprobe deversarea în mare a apei contaminate de la Fukushima

19 Mai 2022   •   11:00
Autoritățile japoneze, pe cale să aprobe deversarea în mare a apei contaminate de la Fukushima

Autoritatea de reglementare nucleară din Japonia (NRA) a acordat miercuri o aprobare inițială pentru planul Tokyo Electric Power (Tepco) de eliberare în mare a apei contaminate de la centrala nucleară distrusă de la Fukushima, afirmând că nu există probleme de siguranță, scrie Reuters.

NRA intenționează să ia o decizie privind aprobarea finală după o perioadă de o lună de comentarii publice, a declarat un oficial care se ocupă de această problemă.

În 2021, guvernul japonez a aprobat eliberarea în ocean a peste 1 milion de tone de apă iradiată de la sit după tratare, începând din primăvara anului 2023.

Anunțul a provocat îngrijorări din partea pescarilor locali și obiecții din partea Chinei și Coreei de Sud.

Organismul de supraveghere al ONU, Agenția Internațională pentru Energie Atomică, are sarcina de a efectua revizuiri ale eliberării planificate, iar aprobarea inițială a NRA a fost dată în momentul în care șeful AIEA, Rafael Grossi, se afla în vizită în Japonia.

Grossi i-a spus ministrului japonez al industriei, Koichi Hagiuda, că revizuirile AIEA vor da încredere lumii că apa în cauză nu va avea niciun impact negativ asupra sănătății publice, a precizat ministerul industriei într-o declarație scrisă.

Tepco intenționează să filtreze apa contaminată pentru a elimina izotopii, lăsând doar tritiu, un izotop radioactiv al hidrogenului greu de separat din apă. Tepco va dilua apoi apa până când nivelurile de tritiu vor scădea sub 1/40 din limitele de reglementare, înainte de a o pompa în ocean.

Tepco intenționează să construiască un tunel care să ajungă în mare pentru această operațiune.

Chiar și după aprobarea ANR, Tepco mai are nevoie de acordul comunităților locale, inclusiv al guvernatorului și primarilor, înainte de a începe lucrările, a declarat un purtător de cuvânt al Tepco.

Guvernul japonez și Tepco au precizat că noile instalații vor fi finalizate până la jumătatea lunii aprilie a anului viitor, urmând ca deversarea să înceapă în jurul primăverii anului 2023.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fukushima