x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avertisment: Rusia a întocmit o listă neagră cu ucraineni pe care vrea să-i elimine, în cazul unei invazii

Avertisment: Rusia a întocmit o listă neagră cu ucraineni pe care vrea să-i elimine, în cazul unei invazii

21 Feb 2022   •   09:34
Avertisment: Rusia a întocmit o listă neagră cu ucraineni pe care vrea să-i elimine, în cazul unei invazii

Statele Unite ale Americii au avertizat ONU că deţin informaţii credibile cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Moscova, cu numele unor ucraineni pe care vrea să-i elimine în caz de invazie a ţării vecine, informează AFP.

Ambasadoarea americană la ONU, Bathsheba Nell Crocker, i-a scris lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniind detaliile despre „informaţii îngrijorătoare”, ajunse în mâinile SUA, a anunțat și agenţia germană de presă DPA.

„Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu continuarea abuzurilor în materie de drepturi ale omului de către Rusia în părţi din Ucraina pe care deja le ocupă şi avem toate motivele să credem că aceste preocupări se vor multiplica în urma unei noi ofensive militare”, se arată în scrisoare.

În documentul citat se afirmă că Rusia plănuieşte asasinate ţintite, răpiri, detenţii nejustificate şi utilizarea torturii, vizându-i pe cei care se opun acţiunilor ruseşti, inclusiv disidenţi ruşi şi belaruşi în exil în Ucraina, jurnalişti şi activişti anticorupţie, precum şi populaţii vulnerabile.

„Mai exact, avem informaţii credibile ce indică faptul că forţele ruse alcătuiesc liste cu ucraineni identificaţi pentru a fi ucişi sau trimişi în lagăre în urma unei ocupaţii militare”, potrivit acestei scrisori.

Statele Unite au mai avertizat că sunt de părere că forţele ruse vor folosi măsuri letale de dispersare a protestelor paşnice sau pentru a contracara ceea ce ele vor percepe drept rezistenţă din partea civililor.

SUA nu şi-au dezvăluit sursele de informaţii.

La jumătatea lunii februarie, Kremlinul a acuzat SUA de „isterie” pe subiectul Ucraina, aminteşte AFP. Totodată, potrivit DPA, Moscova a respins în repetate rânduri planurile de a invada teritoriul ucrainean, în ciuda faptului că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi de-a lungul graniţei cu această ţară, potrivit serviciilor de informaţii occidentale.

×
Subiecte în articol: lista neagra