x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avioanele F22 Raptor, cele mai avansate aeronave de luptă din lume, au ajuns pe aeroportul MIhail Kogălniceanu

Avioanele F22 Raptor, cele mai avansate aeronave de luptă din lume, au ajuns pe aeroportul MIhail Kogălniceanu

25 Apr 2016   •   18:51
Avioanele F22 Raptor, cele mai avansate aeronave de luptă din lume, au ajuns pe aeroportul MIhail Kogălniceanu

F-22 Raptor, cel mai avansat avion de luptă din lume, face prima sa vizită din Europa de sud-est în România, pentru că această ţară şi SUA au o cooperare puternică, atât la nivel bilateral, cât şi ca aliaţi în cadrul NATO, a declarat, luni, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, la baza aeriană Mihai Kogălniceanu din Constanţa.

Klemm a amintit că cele două state au un "parteneriat puternic" şi pe teatre de operaţii îndepărtate, cum ar fi cele din Kosovo şi Bosnia, în trecut, şi teatrul de operaţii din Afganistan, în prezent.

Două avioane F 22 Raptor au aterizat luni pe Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa, în cadrul exerciţiului Atlantic Resolve. Cele două avioane de vânătoare urmează să părăsească ţara noastră tot în cursul zilei de luni, urmând să se întoarcă în Marea Britanie.

Avioanele F 22 Raptor se află pentru prima dată în România. Sunt avioane de vânătoare de generaţia a 5-a cu un singur loc, invizibile pe radar şi capabile de misiuni aer-aer, dar şi aer-sol.

Exerciţiile cunoscute sub numele de 'Operation Atlantic Resolve' reprezintă angajamentul militar american de securitate colectivă cu NATO şi ţările din Europa de Est în raport cu Rusia, după izbucnirea conflictului din Ucraina în 2014.

Trupele americane vor aduce echipamente moderne suplimentare pentru a înlocui stocurile actuale şi a le utiliza în viitoarele exerciţii militare cu ţările participante la 'Operation Atlantic Resolve', exerciţii multinaţionale care au loc în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Bulgaria şi Ungaria. AGERPRES

×