Doi avocaţi ai preşedintelui american Donald Trump au asigurat că declaraţiile de venit ale acestuia din ultimii zece ani nu relevă venituri provenite din surse ruseşti, cu 'câteva excepţii', printre care se numără vânzarea unei reşedinţe din Florida pentru care un milionar rus a plătit 95 de milioane de dolari, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Într-o scrisoare trimisă lui Trump pe 8 martie şi dezvăluită vineri, cei doi avocaţi îl informează pe noul preşedinte american cu privire la situaţia declaraţiilor sale fiscale din ultimii zece ani. 'Cu câteva excepţii - detaliate mai jos - declaraţiile fiscale ale dumneavoastră nu arată venituri din surse ruseşti', se menţionează în text.
Pe lângă reşedinţa din Florida vândută de compania Trump Properties, printre aceste excepţii este menţionat şi concursul Miss Univers, proprietatea lui Trump, care în anul 2013 a fost organizat la Moscova. Conform scrisorii, încasările au fost de circa 12,2 milioane de dolari, din care 'o parte substanţială este atribuită evenimentului de la Moscova'.
De asemenea, în ultimii zece ani Trump Organization şi entităţi terţe au vândut bunuri sau servicii unor clienţi ruşi, precum camere de hotel, apartamente, circuite pentru partide de golf sau alte produse marca Trump.
În scrisoare se mai arată că actualul lider de la Casa Albă nu are datorii sau creanţe faţă de cetăţeni ruşi, iar entităţi din Rusia ori cetăţeni ai acestei ţări nu au niciun fel de participaţie cu acţiuni în entităţi controlate de Trump sau de Trump Organization.
Într-un interviu difuzat joi de postul NBC, Donald Trump a făcut referire la această scrisoare. 'În afara acestor (excepţii), nu am nimic de-a face nu Rusia', a spus el.AGERPRES