Criza economică provocata de panemia de coronavirus ar putea provoca ajungerea în sărăcie extremă a 100 de milioane de oameni, a avertizat președintele Băncii Mondiale, Dadid Malpass, citat de AFP. Estimările sunt mai grave decât cele anterioare, care preconizau că 60 de milioane de oameni se vor confrunta cu această situație.
"Acest număr ar putea creşte dacă pandemia se agravează sau se prelungeşte", a declarat David Malpass.
Este motivul pentru care datoria țărilor sărace să se reducă și să crească investițiile în aceste regiuni.
"Vulnerabilităţile legate de datorii sunt ridicate şi este imperativ pentru ţările îndatorate să vadă lumina de la capătul tunelului pentru ca noi investitori să poată veni în număr semnificativ", a mai spus oficialul.
Statele din G20 au decis, în luna aprilie, să suspende rambursarea datoriilor pentru cele mai sărace ţări, până la sfârșitul acestui an. Acestea vor lua o decizie, până în octobmrbrie asupra propuneii Băncii Mondiale și a mai multor ONG-uri de a prelungi datele scadență ale creditelor pentru 76 de țări, până în 2021.
Cu toate acestea, David Malpass apreciază că acest lucru nu va fi suficient.
Circa 734 de milioane de oameni din întreaga lume trăiau în sărăcie estremă în 2015, ceea ce reprezintă 10% din populația planetei. Acest lucru înseamnă că aceste persoane au mai puțin de 1,9 dolari/zi.
De la începutul pandemiei de COVID-19, numărul săracilor a crescut, din cauza reducerii locurilor de muncă și a problemelor de aprovizionare, care a îngreunat accesul la hrană.
Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a fost amendat de CNDC cu 5.000 de lei pentru un mesaj despre Iisus Hristos postat pe contul său de Facebook în urmă cu un an. CNCD susține că postarea „aduce atingerea...
Sindicaliștii din sănătate au fost joi la discuții cu ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu i-a asigurat că susține reglementarea gărzilor suplimentare și scoaterea posturilor la concurs din spitale.
La...
Consilierul prezidențial Diana Păun a declarat joi că actuala campanie de vaccinare anti-COVID este un succes.
„Campania de vaccinare anti-COVID este un succes. O spun statisticile europene. Încă de la...
Cei mai mulți profesori și părinți din România vor ca elevii să revină cât mai curând în bănci. Elevii, însă, au păreri împărțite, o mare parte dintre ei nefiind împotriva cursurilor online. Sondajul a...
Primarul Iașiului, Mihai Chirică, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, nu ia în calcul renunțarea la funcția de primar. De asemenea, acesta nu va demisiona nici de la șefia organizației municipale a...
Execuţia bugetară a dreptei pe 2020 este egală cu un "dezastru pe linie", a scris, joi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de facebook. Liderul social democrat susţine că banii nu s-au dus...
Ministerul Sănătăţii lansează o broșură cu informaţii utile despre vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie şi al medicilor curanţi.
Potrivit unui comunicat de presă...
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în localitatea Havârna din judeţul Botoşani a ajuns, joi, la 12,78 cazuri la 1.000 de locuitori, cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, potrivit datelor...
Relaxarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus ar putea fi prematură în Europa, în contextul în care transmiterea acestuia este în continuare ridicată și pune presiune pe sistemele...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează joi că, din cauza viscolului şi vizibilităţii reduse, este întreruptă circulaţia autovehiculelor pe un număr de patru tronsoane de drumuri naţionale şi 34 de ...
Singurul acces la educație pe care elevii cu probleme medicale care nu vor putea merge la școală fizic din 8 februarie constă în continuare în școala online, a declarat ministrul Educației, Sorin...
Salvamont Sinaia anunţă, joi, că, în afara pârtiilor amenajate, este pericol de producere a avalanşelor, astfel că le recomandă turiştilor să manifeste prudenţă şi să rămână pe pârtiile...
Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt municipiul Bucureşti - 488 şi judeţele Timiş - 251, Cluj - 164, Suceava - 149, Braşov - 136, Ilfov -...
O parte din Circul Metropolitan București ar putea fi transformat în centru de vaccinare anti COVID-19 timp de un an. Acesta ar putea fi amenajat astfel încât să cuprindă două centre de vaccinare, cu 14 puncte de...
Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 666.001 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate...