x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Băncile rusești au pierdut 25 mld. dolari în primul semestru

Băncile rusești au pierdut 25 mld. dolari în primul semestru

02 Sep 2022   •   11:44
Băncile rusești au pierdut 25 mld. dolari în primul semestru

Băncile din Rusia au pierdut în total 1.500 de miliarde de ruble (24,95 miliarde de dolari) în primele șase luni ale anului 2022, a declarat vineri un înalt oficial al băncii centrale a Rusiei într-un interviu acordat cotidianului de afaceri RBC.

Aproximativ două treimi din pierderile băncilor au fost legate de operațiunile în valută, a declarat Dmitri Tulin, prim-vicepreședinte al băncii centrale a Rusiei, conform Reuters.

Tulin a declarat că există "mai mult de 50% șanse" ca pierderile pentru întregul an să nu depășească cifra de 1.500 de miliarde de ruble din primul semestru.

Pierderile s-au concentrat în rândul celor mai mari bănci, a spus Tulin. Instituțiile cu pierderi au înregistrat un minus combinat de 1.900 de miliarde de ruble (31,60 miliarde de dolari), comparativ cu creditorii profitabili care au câștigat în total 400 de miliarde de ruble (6,65 miliarde de dolari).

Banca centrală nu se așteaptă la o repetare a crizei bancare din perioada 2014-17, când autoritatea de reglementare a fost nevoită să salveze mai mulți creditori și a retras licențele bancare de la sute de bănci slab capitalizate, a spus Tulin.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: banci rusesti