x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan sparge unitatea NATO: Băncile turcești adoptă sistemul de plăți rusesc!

Erdogan sparge unitatea NATO: Băncile turcești adoptă sistemul de plăți rusesc!

07 Aug 2022   •   15:00
Erdogan sparge unitatea NATO: Băncile turcești adoptă sistemul de plăți rusesc!
Sursa foto: kremlin.eu

Cinci bănci turcești au adoptat sistemul rus de plăți Mir, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la întoarcerea de la discuțiile cu președintele Vladimir Putin din stațiunea Soci de la Marea Neagră, relatează Bloomberg.

Plata în ruble va fi o sursă de sprijin financiar atât pentru Rusia, cât și pentru Turcia, a spus Erdogan, adăugând că guvernatorii băncilor centrale din cele două țări s-au întâlnit, de asemenea, în timpul vizitei. Putin și Erdogan au convenit să înceapă să treacă la plata parțială în ruble pentru livrările de gaze naturale în cadrul discuțiilor de la Soci.

În timp ce Turcia și-a exprimat opoziția față de invazia Rusiei în Ucraina, s-a abținut să se alăture sancțiunilor americane și europene împotriva Rusiei. De asemenea, a continuat să importe energie din Rusia, care furnizează un sfert din importurile sale de țiței și aproximativ 45% din livrările de gaze naturale.

De asemenea, Rusia a furnizat Turciei lichiditățile valutare atât de necesare, transferând miliarde de dolari către o filială a Rosatom cu sediul în Turcia pentru finalizarea construcției unei centrale nucleare pe coasta mediteraneană.

Totodată, Erdogan a declarat că va vizita centrala nucleară Akkuyu, care a fost în centrul unei controverse, după ce un contractor turc de top a fost înlăturat de compania de stat rusă Rosatom. Nici Turcia și nici Rusia nu vor accepta o întârziere în ceea ce privește finalizarea centralei, a declarat Erdogan.

Ministerele din Turcia lucrează, de asemenea, pentru a intermedia un acord privind exporturile de cereale rusești, a spus Erdogan. Zeci de nave sunt blocate în porturile Mării Negre. Ucraina a făcut primul transport de cereale de la invazia Rusiei, la 1 august, iar vineri alte trei nave au părăsit porturile ucrainene.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan