x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bărbaţii cu chelie, ţinta unor posibile crime ritualice în Mozambic

Bărbaţii cu chelie, ţinta unor posibile crime ritualice în Mozambic

07 Iun 2017   •   23:00
Bărbaţii cu chelie, ţinta unor posibile crime ritualice în Mozambic

Poliţia din Mozambic a lansat miercuri un avertisment către bărbaţii cu chelie, atenţionându-i că ar putea fi vizaţi de vracii care cred că în capul lor s-ar găsi aur, informează DPA. 

Avertismentul vine după presupusa ucidere a cel puţin trei bărbaţi cu chelie din luna martie în provincia Zambezia, din centrul Mozambicului, a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Inacio Dina, pentru DPA. 

Poliţia suspectează că în spatele acestor crime s-ar afla vracii, care folosesc părţi ale corpului pentru a fabrica "medicamente" sau ca elemente ale unor ritualuri. 

Potrivit superstiţiilor locale, capetele cu chelie conţin aur şi, folosite în anumite ritualuri, pot aduce bogăţie. 

"Persoanele cu chelie pot fi urmărite, deoarece se crede că deţin o anumită putere care, dacă poate fi transferată unei alte persoane, îi va aduce acesteia bogăţie", a explicat purtătorul de cuvânt. 

Poliţia a operat patru arestări în legătură cu decesele.AGERPRES

×