x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barroso i-a cerut lui Putin să-şi schimbe politica faţă de Ucraina şi să ajute la dezarmarea rebelilor proruşi

Barroso i-a cerut lui Putin să-şi schimbe politica faţă de Ucraina şi să ajute la dezarmarea rebelilor proruşi

14 Iun 2014   •   09:26
Barroso i-a cerut lui Putin să-şi schimbe politica faţă de Ucraina şi să ajute la dezarmarea rebelilor proruşi
Sursa foto: Facebook

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin să-și schimbe politica față de Ucraina, precizând în același timp că își dorește să discute problema dintre Ucraina și UE aflată la originea crizei, informează AFP, conform Agerpres.

Într-o convorbire telefonică pe care cei doi lideri au avut-o vineri, Barroso i-a reamintit lui Putin poziția UE și i-a indicat că Rusia trebuie să înceapă un proces de detensionare a situației, să ajute la dezarmarea rebelilor proruși și oprească fluxul de arme și combatanți care intră în Ucraina.

Barroso a spus de asemenea că el este dispus să discute problema Acordului de Asociere pe care Ucraina trebuie să-l semneze la 27 iunie cu Uniunea Europeană cu ocazia unui summit european.

Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici a refuzat să semneze acest acord, declanșând un val de proteste care a dus la demisia sa și care a antrenat criza actuală.

În legătură cu aceeași discuție telefonică dintre Putin și Barroso, Kremlinul a precizat că președintele rus a subliniat necesitatea încetării operațiunii armate în Ucraina și a rezolvării problemei datoriei pentru gaze și a fost de acord cu desfășurarea de consultări tripartite.

Kremlinul a subliniat de asemenea că cei doi oficiali "au convenit să desfășoare consultări între Rusia, Uniunea Europeană și Ucraina la nivel de experți și de ministere, în contextul pregătirilor pentru semnarea Acordului de Asociere UE-Ucraina".

Potrivit unor surse din cadrul CE, discuția dintre Putin și Barroso reprezintă o evoluție 'semnificativă și importantă' în lumina schimburilor între Putin și noul președinte ucrainean Petro Poroșenko, ceea ce reflectă un 'nou climat' și oferă speranțe pentru o eventuală aplanare a crizei.

În ceea ce privește problema gazelor între Rusia și Ucraina, Borroso și-a exprimat "speranța că cele două părți vor depune eforturi suplimentare pentru a ajunge la un acord durabil", potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

×