x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Batalie pentru "creierul" Al-Qaeda

Batalie pentru "creierul" Al-Qaeda

20 Mar 2004   •   00:00
 Batalie pentru "creierul" Al-Qaeda

Cateva mii de soldati pakistanezi asaltau ieri, cu indarjire, doua sute de militanti ai retelei teroriste Al-Qaeda, despre care se crede ca l-ar proteja cu viata pe locotenentul lui Ossama ben Laden.

Ayman al-Zawahiri, adjunctul liderului retelei teroriste Al-Qaeda, a fost incercuit inca de joi seara de trupele pakistaneze la granita muntoasa dintre Pakistan si Afganistan. In regiunea Waziristanul de Sud, zona locuita de triburi independente fata de autoritatile de la Islamabad, mii de soldati pakistanezi au declansat un asalt nimicitor, sustinuti de elicoptere de atac si tehnologie de ultima ora, asupra unei vai abrupte unde se afla peste 200 de islamisti bine inarmati. Cu toate acestea, ieri dupa-amiaza nu reusisera inca sa-i invinga pe luptatorii Al-Qaeda.

A fi sau a nu fi

Talibanii au emis un comunicat in care au tinut sa asigure intreaga lume ca Zawahiri si Ben Laden se afla "in siguranta" in Afganistan. Desi prezenta lui Zawahiri nu a fost confirmata, mai multe indicii importante conduc la concluzia ca el ar fi "tinta importanta " pe care o protejeaza militantii Al-Qaeda.

Al-Zawahiri figureaza la numarul doi pe lista celor mai cautati teroristi publicata de Administratia americana. Pe capul lui s-a pus un pret de 25 de milioane de dolari. Fondator al miscarii "Jihadul Islamic" din Egipt, Zawahiri trece drept mana dreapta si sfetnicul principal al lui Ossama ben Laden, si "creierul" atentatelor din Statele Unite din 11 septembrie.

Electrocasnice contra Ossama

Camera Reprezentantilor din Congresul SUA a votat joi pentru dublarea recompensei puse pe capul sefului retelei teroriste Al-Qaeda, Ossama ben Laden. Cel care anunta autoritatile privind locul unde se ascunde teroristul cel mai cautat din lume va primi, potrivit noii legi, 50 de milioane de dolari din partea guvernului american. Suma poate fi insa platita ori in bani lichizi, ori in diverse bunuri, cum ar fi masini sau aparate electrocasnice.
( ANA ILIE )

×
Subiecte în articol: externe