x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Cel mai bătrân om din lume" a murit la 127 de ani în Brazilia

„Cel mai bătrân om din lume" a murit la 127 de ani în Brazilia

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   23:45
„Cel mai bătrân om din lume" a murit la 127 de ani în Brazilia

Un bărbat despre care se crede că este cel mai bătrân om din lume a murit în Brazilia cu o săptămână înainte de a împlini 128 de ani, anunță presa locală preluată de The Mirror. Totuși, vârsta declarată ridică semne de întrebare deoarece documentele vechi conțin frecvent erori.

José Paulino Gomes a murit la vârsta de 127 de ani în locuința sa din Corrego del Cafe, Brazilia. Potrivit certificatului său de căsătorie de la biroul de înregistrare din Pedra Bonita, bărbatul s-a născut pe 4 august 1895. Dacă documentul este corect, Gomes a trăit tot secolul trecut și a trecut prin ambele războaie mondiale și prin trei pandemii.

Totuși, informația ridică mai multe semne de întrebare. Conform Guinness World Records, deținătoarea actuală a recordului este spaniola Maria Branyas Morera, care are 115 ani. Recordurile privind vârsta lui Gomes intră în contradicție cu recordurile anterioare, potrivit cărora franțuzoaica Jeanne Calment ar fi fost cea mai în vârstă persoană care a trăit, murind la vârsta de 122 de ani în 1997. Nu se știe dacă vârsta brazilianului va fi analizată și verificată de Guinness World Records.

„Aici, la țară, oamenii sunt înregistrați de obicei când sunt mai în vârstă. Există mai multe cazuri cu documente incorecte. Există o doamnă în apropiere care are 98 de ani. Ea spune că l-a cunoscut când era doar un băiat. Atunci am devenit curioși să îi confirmăm vârsta și am căutat la oficiul de stare civilă pentru a afla ce este corect. Cu siguranță avea peste 100 de ani, cel puțin 110 ani. Acum trebuie să știm cum va fi înregistrat pe certificatul de deces", a explicat nepoata lui Gomes, Eliane Ferreira.

Potrivit familiei, cauza morții a fost insuficiența multiplă a organelor, probabil din cauza vârstei înaintate.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: batran deces Brazilia