x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgia îşi va reduce la jumătate efectivele din Afganistan

Belgia îşi va reduce la jumătate efectivele din Afganistan

de Marina Constantinoiu    |    26 Iun 2011   •   12:22

Belgia isi va reduce la jumatate fortele din Afganistan, de la 600 la 300 de persoane, incepand din ianuarie 2012, a declarat duminica pentru AFP un reprezentant al Ministerului belgian al Apararii.

"Cea mai mare reducere se va opera la Kabul, unde ministerul a constatat ca obiectivele noastre au fost atinse', a precizat Didier Deweerdt, purtator de cuvant al ministerului.

Majoritatea celor 325 de soldati care asigura securitatea aeroportului de la Kabul vor pleca, ca si altii, care se afla la Kunduz, in nordul Afganistanului.

Decizia Belgiei intra in cadrul liniei politice de reducere a fortelor, deja anunte de americani si de francezi.

Presedintele Barack Obama a anuntat miercuri retragerea pana in vara lui 2012 a o treime dintre fortele americane stationate in Afganistan, adica 33.000 de persoane, decizie pe care a justificat-o prin pagubele provocate retelei teroriste Al-Qaida, la 10 ani de la invadarea tarii, dupa atentatele din SUA de la 11 septembrie 2001.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a anuntat, vineri, ca "mai multe sute' de soldati francezi vor parasi Afganistanul pana la sfarsitul anului. Circa 4.000 de soldati francezi se afla actualmente in Afganistan,reaminteste AFP.

×
Subiecte în articol: militari kabul afganistan