Partidul fostului premier italian Silvio Berlusconi a remunerat figuranţi pentru a veni să crească rândurile manifestanţilor care au participat la un miting organizat sâmbătă la Roma, în favoarea celui supranumit Il Cavaliere.
Gata de campanie
A fost un mare succes, scrie BFM TV, care notează că mai multe zeci de mii de persoane au manifestat în centrul Romei pentru susţinerea fostului şef al Guvernului, care se pregăteşte acum pentru o nouă campanie electorală. “Sunteţi gata pentru o nouă campanie electorală?”, i-a întrebat Berlusconi pe cei prezenţi la manifestaţie, care au răspuns strigând “Da!”. Mii de simpatizanţi ai Poporului Libertăţii, partidul lui Berlusconi, veniţi din toată Italia, s-au adunat la această manifestaţie al cărei cuvânt de ordine a fost “împotriva opresiunii fiscale, birocratice şi judiciare”. “Văd că sunteţi pregătiţi pentru campania electorală şi atunci vă pot spune oficial că şi eu sunt”, a spus Cavaliere.
Pe bani puţini
Numai că, hm, printre simpatizanţii Partidului Poporului Libertăţii (PDL) al lui Berlusconi, veniţi din toată Italia, unii erau plătiţi pentru a umfla rândurile manifestanţilor, scrie cotidianul La Repubblica.
Unii dintre ei, printre care şi oameni cu o meserie la activ, au povestit pentru ziar că au fost remuneraţi pentru a rămâne timp de circa două ore în Piazza del Popolo, locul în care s-a desfăşurat manifestaţia. Totul, contra a câte 10 euro, adică o nimica toată, după cum a povestit, nemulţumit, unul dintre figuranţi.
Calcule electorale
Coaliţia de dreapta a lui Silvio Berlusconi s-a clasat a doua la alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii februarie. Fostul şef al Guvernului se simte totuşi exclus de pe eşichierul politic fiindcă coaliţia de stânga a lui Pier Luigi Bersani, prima forţă politică, însă fără majoritate absolută în cele două Camere, încearcă să ajungă la un acord cu Mişcarea cinci stele (M5S). “Dacă Bersani persistă în tentativa absurdă de a forma un Guvern minoritar, trebuie să ştie că opoziţia noastră va fi foarte dură, în Parlament şi în stradă. Dacă nu reuşeşte, ţara nu trebuie să piardă timpul, ci să meargă din nou la urne”, a adăugat el.
Bersani a fost însărcinat vineri să încerce formarea unui Guvern, însă marja sa de manevră rămâne extrem de redusă. În cazul unui eşec sunt posibile noi alegeri, probabil toamna viitoare, potrivit presei italiene.