x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bernie Sanders şi-a pus internauţii români în cap

Bernie Sanders şi-a pus internauţii români în cap

de Irina Stoica    |    03 Mar 2016   •   23:20
Bernie Sanders şi-a pus internauţii români în cap

Al doilea favorit din Partidul Democrat în cursa pentru Casa Albă a devenit ţinta glumelor internauţilor români. Asta după ce Bernie Sanders a scris, pe contul de Twitter, că este inacceptabil că „până şi cei din Bucureşti, România, au Internet mai rapid decât aproape peste tot în America”.
Afirmația senatorului democrat a provocat reacţii savuroase din partea românilor. „Ce se întâmplă? Vă urmăream liniştit campania electorală cu ajutorul Internetului meu rapid. Nu e cazul să fiţi nepoliticos!”, i-a scris un comentator. „Hai în România să îţi verifici email-urile”, e propu¬nerea altui român pentru Bernie Sanders. „În regulă, o să încetinim ca să ne puteţi prinde din urmă”, scrie altcineva. „Ne cerem scuze că România nu e o ţară din lumea a treia, cum credeţi tu şi alegătorii tăi. Data viitoare o să fim mai atenţi”. Un comentator a venit cu o soluţie: „Renunţaţi la vizele pentru români. Apoi lăsaţi totul pe seama inginerilor români”. „Avem până şi curent electric!” sau „Avem şi închisori CIA mai multe ca voi!” ar intra la categoria mesajelor „lăudăroase”. Nu au lipsit nici pledoariile de genul „Da, domnule Sanders, aduceţi-ne libertate şi Internet cu viteză mică” sau „Nu ne bombardaţi! Nu ne luaţi Internetul!”. „Avem Internet rapid, dar un preşedinte lent”, a opinat cineva. Iar alţi comentatori i-au recomandat lui Bernie Sanders să îşi dea afară consultanţii de campanie. Şi, eventual, să angajeze români în locul lor.
 

×