x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden pregăteşte oprirea importurilor de energie din Rusia,deşi UE,politicieni din SUA se opun

Biden pregăteşte oprirea importurilor de energie din Rusia,deşi UE,politicieni din SUA se opun

08 Mar 2022   •   17:07
Biden pregăteşte oprirea importurilor de energie din Rusia,deşi UE,politicieni din SUA se opun
Sursa foto: Hepta

Preşedintele american, Joseph Biden, intenţionează să anunţe marţi, în mod unilateral, oprirea importurilor de petrol, gaze şi cărbune din Rusia, deşi Uniunea Europeană a semnalat că nu se va ralia deciziei, care este contestată chiar şi de politicieni din cadrul Partidului Democrat din SUA.

Oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au declarat pentru publicaţia The Hill că preşedintele Biden va anunţa marţi seară oprirea importurilor de petrol, gaze şi cărbune din Rusia, în cadrul sancţiunilor masive aplicate din cauza invaziei militare în Ucraina.

Uniunea Europeană intenţionează să menţină unitatea la nivel intern şi să se disocieze de un embargou instituit de Statele Unite asupra importurilor de petrol şi gaz din Rusia.

Măsura decisă de Joseph Biden este contestată şi de colegi din Partidul Democrat, care se tem că vor creşte preţurile la carburanţi şi inflaţia. În plus, în noul context, lideri ai Partidului Republican vor insista pentru intensificarea activităţilor de exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze din SUA, ceea ce nu este agreat de Administraţia Biden.

Senatorul democrat Chris Murphy afirmă că 10% din importurile de petrol ale Statelor Unite sunt din Rusia, avertizând că opoziţia republicană abia aşteaptă să îi atribuie preşedintelui Joseph Biden vina pentru majorarea preţurilor la carburanţi.

"Acum, când Europa a transmis clar că nu se va ralia importurilor de petrol şi gaz, impactul este mai mult simbolic. Preocuparea mea este ce vom face pentru a atenua impactul asupra consumatorilor americani. Ar trebui să avem un plan de înlocuire a 10% din importuri. Şi să fie foarte clar: republicanii se vor bucura de oprirea importurilor ruse de petrol şi gaz, iar apoi vor învinovăţi Administraţia Biden pentru creşterea preţurilor la energie. Este uşor pentru elitele de la Washington să vorbeacsă despre majorarea preţurilor la energie, dar este puţin mai dificil pentru familiile din Connecticut care câştigă 25.000 de dolari pe an", a acuzat senatorul Chris Murphy.

×
Subiecte în articol: joseph biden