x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden și-a pierdut răbdarea. SUA și Israelul pregătesc un atac de amploare asupra Iranului

Biden și-a pierdut răbdarea. SUA și Israelul pregătesc un atac de amploare asupra Iranului

de Şerban Mihăilă    |    13 Dec 2021   •   07:20
Biden și-a pierdut răbdarea. SUA și Israelul pregătesc un atac de amploare asupra Iranului
Sursa foto: Agerpres

Impasul în care au intrat negocierile de la Viena, precum și intransigența diplomatică a noului regim de la Teheran determină administrația Biden să se apropie pentru prima oară de poziția dură a Israelului în privința dosarului nuclear iranian. În pofida răcelii instalate în relațiile americano-israeliene de la instalarea la Casa Albă a noului președinte, oficialități de la Washington și Ierusalim discută în premieră despre organizarea de exerciții militare comune, în vederea pregătirii unui atac asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, în cazul unui eșec al diplomației.

Negocierile pentru reactivarea Tratatului nuclear internațional cu Iranul, încheiat în 2015 de China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, SUA și Germania - prin care iranienii se angajau să-și limiteze activităţile atomice, timp de un deceniu, în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale -, s-au împotmolit rapid la Viena, săptămâna trecută, la scurt timp de la reluarea lor, după cinci luni de când noua conducere radicală de la Teheran le blocase fără nicio explicație.

Tensiunile au apărut rapid la masa tratativelor, după ce europenii și americani s-au arătat nemulțumiți de solicitările iranienilor. Iranul a fost acuzat imediat că tergiversează intenționat negocierile, revine asupra angajamentelor stabilite în rundele anterioare de discuții și rămâne de neclintit în privința cererii sale de ridicare imediată a tuturor sancțiunilor ce i-au fost impuse, indiferent dacă acestea au legătură sau nu cu programul nuclear al țării.

În 2018, la presiunea Israelului, fostul președinte american Donald Trump a retras SUA în mod unilateral din acest acord, semnat de predecesorul său Barack Obama, caracterizându-l drept cel mai dezastruos tratat încheiat vreodată de țara sa, deoarece nu a abordat nici problema programului iranian de rachete balistice și nici pe cea a sprijinului acordat de regimul de la Teheran grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu.

Din acel moment, acordul și-a pierdut din însemnătate, iar Iranul a început să încalce treptat clauzele sale. În ianuarie 2021, odată cu instalarea la puterea a noii administrații americane, președintele Joe Biden a încercat să reactiveze tratatul nuclear, prin reangajarea SUA în această înțelegere internațională.

Sub medierea UE, au fost inițiate negocierile de la Viena, în vederea readerării SUA și, implicit, a deblocării impasului diplomatic provocat de retragerea unilaterală a americanilor din acord.

Între timp, în ultimele luni, iranienii şi-au accelerat însă programul nuclear, restrângând și accesul inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la instalațiile atomice. Potrivit experților internaționali, Iranul ar putea construi o bombă nucleară în doar câteva luni.

 

Israelul pisează Casa Albă

Între timp, statul evreu, cel mai mare critic al Tratatului nuclear cu Iranul, a simțit că un nou blocaj al negocierilor de la Viena este un moment nesperat pentru a convinge administrația Biden, care nu marșează la politica radicală a Israelului în regiune, să treacă la o strategie mult mai agresivă față de Teheran.

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, s-a dus la Washington, săptămâna trecută, unde s-a întâlnit cu secretarul Apărării, Lloyd Austin, și cu șeful diplomației americane, Antony Blinken. Dacă relațiile dintre Gantz și Austin sunt extrem de cordiale, încă de pe vremea când ministrul israelian era atașat militar la Washington iar actualul șef al Pentagonului conducea Centrul de Comandă al SUA, cu atribuții în supervizarea activităților militare ale Americii în Orientul Mijlociu, nu același lucru se poate spune despre legăturile dintre demnitarul de la Ierusalim și Blinken.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, cei doi avuseseră o convorbire telefonică tensionată, în care Blinken l-a mustrat serios pe Gantz în privința aprobării date de acesta din urmă pentru continuarea dezvoltării de implantări evreiești în Cisiordania. În campania sa electorală, Biden se declarase un adversar al extinderii coloniilor evreiești în teritoriile ocupate și, în general, al tuturor inițiativelor radicale promovate de Israel în regiune, inclusiv în dosarul nuclear iranian.

 

SUA ajung la vorba statului evreu

Cu toate acestea, cel puțin unul dintre principalele puncte aflate pe lista lui Gantz la sosirea în SUA a fost bifat. Surprinsă probabil de recalcitranța Teheranului față de negocierile de la Viena, administrația Biden pare să se apropie, în sfârșit, de filosofia israeliană în privința dosarului nuclear iranian: „În cazul Iranului, este mai bun bățul decât morcovul!”.

Un oficial american de rang înalt, citat de „The Jerusalem Post”, a declarat că autoritățile de la Washington și Ierusalim discută în prezent despre posibilitatea organizării unor exerciții comune, în vederea pregătirii unei lovituri militare asupra instalațiilor nucleare ale Iranului, în cazul unui eșec al diplomației.

Israelienii exercitaseră de multă vreme presiuni asupra Casei Albe pentru a-i determina pe americani să formuleze o amenințare militară credibilă la adresa programului nuclear iranian, iar dezvăluirea despre posibila derulare a unor exerciții comune este ceva nou pentru membrii administrației Biden, care vorbesc acum în premieră despre utilizarea forței.

„Sunt profund îngrijorat de acţiunile guvernului iranian în domeniul nuclear în ultimele luni, de provocările sale permanente şi lipsa sa de angajament politic”, declara  Austin, la rândul lui, săptămâna trecută, după ce l-a primit pe Gantz. Preşedintele Biden „a anunţat în mod clar că, dacă politica va eşua, noi suntem gata să ne orientăm spre alte opţiuni”, mai spunea șeful Pentagonului.

Fără a preciza opţiunile luate în calcul, Austin a evocat însă un recent exerciţiu comun desfăşurat în Marea Roşie de SUA, Israel, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain. „Vom continua să dezvoltăm această arhitectură regională de securitate, prin intermediul unei cooperări militare de formare şi a unor exerciţii comune”, a spus el.

Vizita lui Ganz a mai bifat un punct esențial de pe agenda externă a statului evreu. Oficialii israelieni au exercitat presiuni asupra administrației Biden pentru o intensificare a sancțiunilor asupra Iranului, în locul unei atitudini conciliante în timpul negocierilor de la Viena. Drept urmare, oficiali ai Departamentului de Stat și ai Departamentului Trezoreriei din SUA au primit misiunea de a se deplasa în Emiratele Arabe Unite, cu scopul de a exercita presiuni asupra celui de-al doilea partener comercial al Teheranului, în vederea aplicării mai stricte a sancțiunilor impuse deja Iranului.

 

Planul B

Atât în public, cât și în spatele ușilor închise, Israelul a susținut mult timp că Iranul nu a avut niciodată intenții serioase în privința revenirii în Tratatul nuclear internațional și, pur și simplu, a vrut doar să câștige timp, profitând de naivitatea americanilor. Retorica administrației Biden din ultimele zile sugerează că SUA sunt gata să-și revizuiască atitudinea față de acordul nuclear și să schițeze un Plan B, cu ajutorul Israelului.

 

Împărtășim îngrijorarea profundă a Israelului față de acțiunile destabilizatoare ale guvernului iranian, inclusiv prin susținerea terorismului, a programului său de rachete și a dezvoltării  alarmante în domeniul nuclear!

Lloyd Austin, secretar american al Apărării

×
Subiecte în articol: iran Israel Joe Biden