Preşedintele SUA a pledat, cu ocazia întâlnirii cu Mahmoud Abbas, pentru reluarea negocierilor de pace, oprite de mulţi ani, în sensul eventualei aplicări a soluţiei coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, "pe baza frontierelor din 1967".
"Poporul palestinian merită propriul stat, independent, suveran, viabil şi adiacent", a declarat Joseph Biden, formulând o propunere diferită de cea a fostului preşedintele Donald Trump, care a propus un stat semiadiacent şi menţinerea coloniilor de către Israel.
"Ştiu că obiectivul a două state pare atât de îndepărtat în contextul lipsei demnităţii din cauza restricţiilor de circulaţie şi a preocupărilor reale referitoare la siguranţa propriilor copii. În prezent, poziţiile nu sunt suficient de mature" pentru relansarea negocierilor de pace, a subliniat Biden, conform cotidianului The Times of Israel, subliniind că Administraţia de la Washington va continua să stimuleze Israelul şi Autoritatea Palestiniană să reia negocierile.
(sursa: Mediafax)