Biden, în vârstă de 80 de ani, va încerca să obţină şi al doilea mandat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, în timp ce Trump, în vârstă de 77 de ani, este marele favorit în alegerile interne din Partidul Republican, dar candidatura i-ar putea fi în cele din urmă pusă sub semnul întrebării de problemele sale judiciare despre care afirmă că sunt acţiuni ale democraţilor motivate politic împotriva lui.
Potrivit sondajului publicat de The New York Times, circa 45% dintre alegătorii democraţi sprijină realegerea lui Biden, procent care a crescut considerabil faţă de iulie anul trecut, când numai 26% din simpatizanţii democraţi doreau ca preşedintele octogenar să încerce obţinerea unui nou mandat.
Cotidianul citat atribuie această creştere deciziei Curţii Supreme - instanţă unde majoritatea judecătorilor sunt conservatori - de a limita dreptul la avort, rezultatului peste aşteptări al democraţilor la alegerile de la jumătatea mandatului şi scăderii inflaţiei în ultimele luni.
Acelaşi sondaj relevă că indicele de aprobare pentru Biden este de 39%, un procent mic pentru un preşedinte care urmăreşte realegerea, dar în creştere faţă de procentul de 33% din iulie 2022.
Dacă va ajunge în final să concureze împotriva lui Trump, preşedintele democrat Biden, care promovează politici progresiste, ar fi votat cu predilecţie de către afroamericani, femei şi studenţi, după ce pentru aceştia din urmă el a anulat masiv din datoriile create de creditele pentru studii. Biden înregistrează însă o scădere de popularitate în rândul votanţilor hispanici, care înclină mai degrabă către republicani.
Sondajul a fost efectuat în perioada 23-27 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.329 de persoane, cu o marjă de eroare de 3,67%.