x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Big Ben se grăbeşte şi dă ora exactă cu şase secunde mai devreme

Big Ben se grăbeşte şi dă ora exactă cu şase secunde mai devreme

25 Aug 2015   •   14:57
Big Ben se grăbeşte şi dă ora exactă cu şase secunde mai devreme

Cel mai cunoscut ceas din lume, Big Ben, plasat în turnul de nord al Palatului Westminster din Londra, a fost prins recent în flagrant delict de inexactitate, indicând ora cu până la şase secunde avans, relatează marţi AFP.

Big Ben marchează ora în avans de aproape 15 zile, întrerupând emisiunile radio ale BBC şi BBC World Service, care utilizează sunetul ceasului în direct. 'Nu ştim cum s-a întâmplat', a spus marţi la BBC Ian Westworth, unul dintre cei trei ceasornicari de la Westminster. 'Este un ceas vechi de 156 de ani... şi este oarecum capricios. Închipuiţi-vă la volanul maşinii timp de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an în ultimii 156 de ani', a adăugat el.

'Trebuie să facem progresiv o schimbare, fie adăugând monede vechi de câte un penny pentru accelerare, fie luând din greutate pentru încetinire', a afirmat Westworth. Procesul este destul de delicat, primele tentative de potrivire provocând întârzierea ceasului. 'A fost nevoie să ne urcăm acolo sus aproape în fiecare zi să îl potrivim', a mai spus ceasornicarul, adăugând că frecvenţa obişnuită a ascensiunilor fiind de obicei de trei pe săptămână.

Numele de Big Ben este folosit adesea pentru a desemna turnul care adăposteşte clopotul de 13,7 tone ce sună orele şi marchează diferit sferturile de oră.

În ce priveşte originea numelui său există două teorii: prima face referire la inginerul Benjamin Hall, al cărui nume este înscris pe clopot, şi cea de-a doua că ar fi fost botezat Big Ben în cinstea lui Ben Caunt, pugilist de categorie grea din anii 1850, încheie AFP.

×