x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanțul a trei luni de lupte: Rusia s-a împotmolit în Ucraina

Bilanțul a trei luni de lupte: Rusia s-a împotmolit în Ucraina

de Şerban Mihăilă    |    25 Mai 2022   •   07:25
Bilanțul a trei luni de lupte: Rusia s-a împotmolit în Ucraina

Când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, Kremlinul a sperat să cucerească țara într-un război-fulger, care să dureze doar câteva zile sau câteva săptămâni.  La rândul lor, numeroși lideri occidentali au crezut același lucru. Cu toate acestea, deși conflictul a intrat marți în a patra lună, Moscova pare să se împotmolească în ceea ce pare tot mai mult un război de uzură, fără un final previzibil și cu puține victorii pe câmpul de luptă.

Campania lui Putin nu a adus până acum trupelor rusești niciun succes major sau rapid, care să permită Kremlinului să controleze o mare parte din teritoriul ucrainean și să instaleze un guvern-marionetă, așa cum își propusese inițial. 

În schimb, armata Rusiei s-a împotmolit la periferia Kievului și a altor mari orașe, în mijlocul unei defensive ucrainene neașteptat de puternice. Convoaiele de blindate rusești au fost blocate pe porțiuni lungi de autostradă, iar trupele au rămas fără provizii și fără benzină, devenind ținte ușoare pentru forțele inamice, terestre și aeriene.

La peste o lună de la începerea invaziei, Rusia a recunoscut efectiv eșecul războiului-fulger pe care îl gândise și și-a retras unitățile din zonele aflate în apropierea Kievului, declarând că se va concentra asupra regiunii industriale estice Donbas, unde separatiștii susținuți de Moscova se luptă cu forțele ucrainene, din 2014.

Cu toate acestea, ofensiva din est pare să se fi împotmolit la rândul ei, în timp ce armele occidentale intră în Ucraina pentru a întări forțele ucrainene, depășite tehnic și numeric.

În fiecare zi, artileria și avioanele de război rusești lovesc fără încetare pozițiile ucrainene din Donbas, încercând să străpungă apărarea construită în timpul conflictului separatist.

Pierderi imense

Deocamdată, rușii au obținut doar câștiguri graduale, care reflectă atât numărul insuficient de trupe ale Rusiei, cât și puterea rezistenței ucrainene. Într-un episod recent, rușii au pierdut sute de oameni și zeci de vehicule de luptă în regiunea Luhansk, în timp ce încercau să traverseze un râu pentru a construi un cap de pod.

De altfel, potrivit Ministerul Apărării din Ucraina, aproape 30.000 de militari ruși au murit de la începutul războiului. Conform autorităților de la Kiev, Rusia are pierderi foarte mari și la vehicule și echipamente militare: 1.285 de tancuri, 204 avioane, 170 de elicoptere, 3.141 de mașini, 599 de sisteme de artilerie și 13 nave ar fi fost distruse. 

Chiar dacă aceste informații nu au putut fi verificate din surse independente, ele sugerează că Rusia a pierdut în trei luni mai mulți militari decât în războiul din Afganistan. 

Câștiguri mult sub așteptări

De la începutul invaziei, forțele rusești au vizat metodic transporturile de arme occidentale, depozitele de muniție și combustibil și infrastructura critică cu rachete de croazieră și raiduri aeriene, în speranța de a slăbi capacitatea militară și potențialul economic al Kievului.

În pofida numeroaselor eșecuri de pe linia frontului, Rusia a reușit să ocupe zone din jurul Peninsulei Crimeea, pe care Moscova o anexase în urmă cu opt ani. De asemenea, rușii au reușit să taie complet accesul Ucrainei la Marea Azov, asigurându-și în cele din urmă controlul deplin asupra portului-cheie Mariupol, după un asediu care a împiedicat însă o parte din trupele sale să lupte în altă parte, deoarece s-au confruntat cu rezistența de netrecut a forțelor ucrainene.

Kremlinul pare să urmărească însă în continuare un obiectiv mult mai ambițios și anume izolarea Ucrainei, de la coasta Mării Negre până la granița cu România, într-o acțiune care ar permite Moscovei să construiască un coridor terestru către regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, unde sunt staționate deja trupe rusești.

Schimbare din mers a obiectivelor

Dar Putin pare să știe că acest obiectiv nu este realizabil cu forțele limitate de care dispune în prezent. Pierderile rușilor au obligat Moscova să se bazeze tot mai mult pe unități strânse în grabă în Donbas, care ar putea obține doar câștiguri mici, apreciază o serie de experți militari occidentali. 

„Cred că rușii își dau seama din ce în ce mai mult că nu pot face neapărat totul și, cu siguranță, nu dintr-o dată!”, susține Justin Crump, fost comandant de tancuri britanic, care conduce acum o firmă de consultanță strategică. 

„Există un regres constant al vitezei, către obiective mai mici, pe care rușii le pot atinge cu adevărat.”, spune el, citat de AP. „Și cred că, la scară generală, ei și-au redus de fapt strategia pentru a se potrivi mai bine cu capacitatea lor de pe teren.”, a adăugat el. 

Rusia urmărește, aparent, să macine Ucraina, prin lovirea metodică a aprovizionării cu combustibil și a infrastructurii, în timp ce obține câștiguri militare limitate în est. Kremlinul speră, de asemenea, că interesul occidental față de conflict va dispărea în cele din urmă, pe fondul provocărilor economice și al altor probleme internaționale.

Mobilizare cu cântec

Mulți analiști și lideri occidentali și ucraineni au crezut că Putin va mobiliza toate resursele de care dispune armata sa în Donbas, pentru a obține un triumf decisiv până la Ziua Victoriei, pe 9 mai, când Moscova sărbătorește înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. 

Cu toate acestea, în loc de o campanie masivă în est, Kremlinul a optat pentru o serie de miniofensive tactice, menite să câștige teren în mod constant, în încercarea de a încercui forțele ucrainene.

Concomitent, Occidentul anticipa că Putin va declara o mobilizare generală pentru a compensa pierderile suferite de trupele sale. Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a avertizat că Putin ar fi urmat să facă acest anunț chiar de Ziua Victoriei.

Dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar Rusia a continuat să se bazeze pe o forță limitată, care s-a dovedit în mod clar insuficientă în fața defensivei ucrainene.

O mobilizare masivă ar genera probabil o nemulțumire largă în Rusia, ar alimenta sentimentul antirăzboi și ar implica riscuri politice majore. Autoritățile au optat pentru opțiuni mai limitate, parlamentarii elaborând un proiect de lege, în vederea renunțării la limita actuală de vârstă, de 40 de ani, pentru cei care doresc să se înroleze în armată.

Ritmul lent al ofensivei din Donbas i-a înfuriat pe adepții liniei dure din Rusia, care au avertizat că Moscova nu poate câștiga, dacă nu trece la o mobilizare masivă și nu își concentrează toate resursele într-un atac decisiv.

Igor Strelkov, fost ofițer de securitate care i-a condus pe separatiștii din Donbas în 2014, a denunțat ceea ce a descris ca fiind indecizia Kremlinului, spunând că aceasta ar putea deschide calea spre înfrângere. „Pentru Rusia, impasul strategic se adâncește!”, a avertizat el, recent. 

Lipsa resurselor

Lipsa de resurse a Moscovei a devenit evidentă săptămâna trecută, după o retragere bruscă a Rusiei din zonele din apropierea Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care a fost bombardat de la începutul războiului. O parte din aceste forțe au fost redistribuite în Donbas, dar strategia nu a fost suficientă pentru a înclina balanța pe câmpul de luptă.

„Rușii au fost nevoiți să-și subțieze trupele pe care le aveau în jurul Harkovului, pur și simplu pentru că încearcă să mențină o linie de front prea mare, cu prea puține trupe.”, este de părere Phillips O'Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews din Scoția, citat de AP.

Luptele din Donbas s-au transformat tot mai mult în dueluri poziționale de artilerie și „s-ar putea să dureze un timp îndelungat, fără prea multe schimbări pe linia frontului”, mai spune el.

Între timp, Ucraina continuă să primească un flux constant de arme occidentale, inclusiv obuziere și drone americane, tancuri din Polonia și alte echipamente grele eficiente, care sunt trimise imediat în luptă.

„Planul ucrainenilor este simplu și evident. Ei vor să uzeze cât mai mult posibil forțele rusești în lunile următoare și să câștige timp pentru a primi arme occidentale și pentru a se antrena să le folosească, iar apoi să lanseze o contraofensivă în sud-est.”, susține  un expert militar din Kiev, citat de AP. 

El a mai spus că Ucraina speră să primească arme occidentale și mai puternice, cum ar fi lansatoare multiple de rachete americane HIMARS, rachete antinavă și arme de apărare aeriană mai puternice.

Ucraina capătă încredere

În acest context, autoritățile ucrainene sunt tot mai încurajate de ritmul lent al ofensivei rusești și de sprijinul din ce în ce mai mare al Occidentului.

În timp ce președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, săptămâna trecută, că împingerea rușilor înapoi pe pozițiile de dinaintea invaziei ar reprezenta o victorie, unii dintre colaboratorii săi au anunțat obiective și mai ambițioase.

Consilierul prezidențial Mikhailo Podoliak a spus că Ucraina nu este interesată de o încetare a focului, „până când Rusia nu este pregătită să elibereze complet teritoriile ocupate”, într-o declarație îndrăzneață, care reflectă speranțele de a recupera Donbasul și Crimeea.

Deocamdată, războiul din Ucraina a intrat în a patra lună, iar finalul său este imposibil de anticipat. 

 

×