Bilanţul celui mai grav accident din istoria industrială a statului Bangladesh a depăşit 800 de morţi, după ce alte câteva zeci de cadavre au fost descoperite în cursul nopţii sub ruinele imobilului care s-a prăbuşit în urmă cu 15 zile în apropiere de Dhaka, a anunţat luni un purtător de cuvânt al armatei bengaleze, citat de AFP.
Purtătorul de cuvânt al armatei, locotenentul Mir Rabbi, a declarat că 'bilanţul a ajuns acum la 803 morţi', dintre care 790 persoane descoperite sub ruine şi 13 persoane decedate din cauza rănilor.
În acest imobil de nouă etaje, Rana Plaza, situat la circa 30 de km de Dhaka, se aflau cinci ateliere de confecţii. Când s-a prăbuşit clădirea, peste 3.000 de muncitori erau la lucru. Un număr de 2.437 de persoane au scăpat nevătămate. Sute de membri ai familiilor muncitorilor se aflau luni la locul tragediei, la 12 zile după prăbuşirea care a scos la lumină condiţiile din 'atelierele mizerabile' în care se lucrează pentru mărcile occidentale de confecţii. Unele victime au fost identificate după telefoanele mobile găsite în buzunare sau după ecusoane.
Conform unui membru al comisiei de anchetă, puternicele vibraţii ale marilor generatoare s-ar afla la originea prăbuşirii imobilului, care se afla deja în stare precară.