x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Blocaj în gări şi aeroporturi

Blocaj în gări şi aeroporturi

de Daniela Ivan    |    11 Mar 2011   •   15:23

Peste 23.000 de oameni sunt blocaţi în aeroporturile japoneze şi mulţi alţii nu mai pot folosi trenurile pentru a părăsi oraşele, transmit agenţiile de presă internaţionale.

În urma seismului au fost anulate 711 zboruri, ceea ce a făcut ca 23.000 de persoane să fie blocate în aeroporturi. Practic, Aeroportul Internaţional Narita din Tokio şi-a anulat toate zborurile de azi şi 13.800 de pasageri au rămas în aeroporturi, neştiind unde să se ducă. Dintre cei care doreau să plece la sfârşit de săptămână, mulţi s-au reîntors în oraş. Mulţi japonezi au obiceiul să plece vinerea în weekend în Singapore, Filipine sau în China.

ŞI compania aeriana All Nippon Airways a anulat 131 de curse internaţionale şi a deviat alte 24 de zboruri, în timp ce Japan Airlines a anunţat că programul a cel putin 27 de curse va fi modificat.

Aeroportul Sendai din Natori, Miyagi (unal dintre principalele regiuni afectate de cutremur) a fost inundat şi nici un avion nu se mai ridică de pe pistă.

Nici cei care vor să părăsească oraşele cu trenul nu prea au cum. Mai multe secţiuni de pe tronsonul feroviar al Tohoku Expressway au fost distruse, iar trenurile "Bullet" care circulau spre nordul Japoniei au fost oprite.

Pe de altă parte, companiile aeriene şi-au susupendat şi ele zborurile spre Japonia, după ce a fost dată o alertă de tsunami. British Airways care operează pe aeroporturile Narita şi Haneda din Tokio şi-a suspendat zborurile.

×