x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria. Două spitale au fost evacuate

Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria. Două spitale au fost evacuate

22 Noi 2013   •   07:53
Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria. Două spitale au fost evacuate

O bombă datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperită joi după-amiază, în apropierea unor spitale din Budapesta, relatează MTI, citată de Mediafax. Astfel,  spitalele St. Istvan şi St. Laszlo au fost evacuate joi seara, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei ungar.

Bomba, de fabricaţie sovietică, de 116 de kilograme, dintre care 25 de kilograme de explozibil, a fost găsită în parcul Orczy.

Un perimetru de securitate cu o rază de 300 de metri a fost instituit în jurul dispozitivului exploziv, impunând evacuarea a peste 1.000 de persoane din 500 de locuinţe.

Câteva ore mai târziu, echipele de genişti au reuşit să dezamorseze bomba.

Ungaria, un aliat al Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, a fost puternic bombardată de către forţele americane, britanice şi sovietice în ultimele două luni de conflict.

Numeroase obuze nu au explodat şi sunt descoperite frecvent, mai ales când sunt efectuate lucrări în domeniul construcţiilor. Începând din 2008, autorităţile de la Budapesta au procedat, deja, la numeroase evacuări.

×