x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bomba rusească

Bomba rusească

de George Daniel Ripa    |    08 Aug 2007   •   00:00
Bomba rusească
Sursa foto: STRINGER/RUSSIA/

Două avioane ruseşti au violat spaţiul aerian georgian şi au lansat o bombă asupra localităţii Tsitelubani, situată la circa 65 de kilometri nord-vest de capitală, acuză Georgia. Rusia neagă existenţa unui astfel de incident.



Două avioane ruseşti au violat ieri-noapte spaţiul aerian georgian, iar unul dintre aparatele de zbor a lansat asupra localităţii Tsitelubani o bombă care din fericire insă nu a explodat. Localitatea este situată la circa 65 de kilometri nord-vest de capitala Tbilisi. "Radarele noastre indică faptul că aceste avioane au zburat dinspre Rusia şi apoi s-au indreptat in aceeaşi direcţie din care veniseră. Evaluez acest fapt drept un act de agresiune, comis de avioane decolate de pe teritoriul altui stat", a declarat ministrul georgian de Interne, Vano Merabişvili. La puţin timp după survolul aparatelor de luptă ruseşti, autorităţile georgiene au găsit bomba de aproximativ 70 de kilograme. "Dacă ar fi explodat ar fi fost un dezastru", a declarat un oficial din Ministerul georgian de Interne.


NU RECUNOSC NIMIC. Kremlinul a respins acuzaţiile formulate de Tbilisi, in ciuda faptului că autorităţile georgiene au prezentat intregii lumi bomba buclucaşă. "Acuzaţiile nu sunt conforme cu realitatea. In mod sigur Rusia nu a făcut aşa ceva", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvănt al preşedinţiei ruse. "Exclud participarea Rusiei la un bombardament", a declarat Viaceslav Kovalenko, ambasadorul rus la Tbilisi. In loc de scuze, MAE rus l-a convocat pe ambasadorul georgian la Moscova, pentru "a-i transmite o notă de protest", după cum susţine purtătorul de cuvănt al diplomaţiei ruse. Republica separatistă Oseţia de Sud, aflată sub influenţa Moscovei, acuză că două avioane georgiene au violat spaţiul aerian al republicii separatiste, pentru a "discredita Rusia". Â

×
Subiecte în articol: externe