x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Josep Borrell, despre războiul din Ucraina: Orice trebuie făcut, trebuie făcut rapid. Următoarele luni vor fi decisive

Josep Borrell, despre războiul din Ucraina: Orice trebuie făcut, trebuie făcut rapid. Următoarele luni vor fi decisive

de Redacția Jurnalul    |    15 Mar 2024   •   10:45
Josep Borrell, despre războiul din Ucraina: Orice trebuie făcut, trebuie făcut rapid. Următoarele luni vor fi decisive
Sursa foto: Hepta

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat după ce a avut întâlniri la Washington, că asigurarea unui nou sprijin pentru Ucraina nu poate aştepta, deoarece rezultatul războiului din Ucraina va fi decis în această primăvară şi vară, relatează Reuters.

Pe fondul îndoielilor legate de continuarea ajutorului militar american pentru Kiev, Borrell a declarat reporterilor că mesajul său pentru factorii de decizie politică din SUA a fost următorul: "Orice trebuie făcut, trebuie făcut rapid".

"Este adevărat pentru noi. Trebuie să accelerăm. Trebuie să ne creştem sprijinul, să facem mai mult şi mai repede. De aceea ne creştem capacităţile de apărare industrială", a spus Borrell despre eforturile Europei de a sprijini efortul de război al Ucrainei.

"Următoarele luni vor fi decisive. Mulţi analişti se aşteaptă la o ofensivă rusă majoră în această vară, iar Ucraina nu poate aştepta până la rezultatul următoarelor alegeri din SUA", a adăugat el.

Preşedintele Joe Biden, democrat, a susţinut ajutorul militar acordat Ucrainei de la invazia pe scară largă a Rusiei în 2022, în timp ce probabilul său adversar republican în alegerile americane din 5 noiembrie, fostul preşedinte Donald Trump, are o poziţie mai izolaţionistă.

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un aliat al lui Trump, a refuzat până în prezent să convoace un vot asupra unui proiect de lege care ar oferi încă 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: josep borrell ucraina