Un avocat al guvernului britanic a declarat marţi în faţa Curţii Supreme că, dacă va decide că măsura lui Boris Johnson de a suspenda parlamentul până aproape de Brexit a fost ilegală, el va acţiona pentru a remedia situaţia, relatează Reuters.
"Va ţine de prim-ministru să răspundă consecinţelor acestei declaraţii (că suspendarea a fost ilegală)", a declarat Richard Keen în faţa Curţii Supreme în cadrul unui audieri.
"Consecinţa ar putea fi ca el să meargă la regină şi să recheme parlamentul", a adăugat avocatul guvernului.
Când i s-a cerut, de către unul dintre judecători, să clarifice ce va face Johnson dacă curtea va decide că a acţionat ilegal, Keen a răspuns: "Mi-am asumat cu claritate angajamentul că prim-ministrul va răspunde prin toate mijloacele necesare la orice declaraţie că suspendarea originală a fost afectată de orice sfat ilegal pe care l-ar fi dat".
Întrebat dacă Boris Johnson ar putea urmări o nouă suspendare a parlamentului, Richard Keen a spus că nu este în poziţia de a comenta asupra acestei ipoteze.
Regina Elisabeta a II-a a suspendat temporar parlamentul, la cererea premierului Boris Johnson, de pe 10 septembrie şi până pe 14 octombrie.