x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BREXIT - Boris Johnson afirmă că nimic nu se va schimba pe termen scurt după Brexit

BREXIT - Boris Johnson afirmă că nimic nu se va schimba pe termen scurt după Brexit

24 Iun 2016   •   14:22
BREXIT - Boris Johnson afirmă că nimic nu se va schimba pe termen scurt după Brexit

Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din principalii promotori ai campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din UE şi favoritul caselor de pariuri la succesiunea actualului premier David Cameron, a afirmat vineri că nimic nu se va schimba pe termen scurt după Brexit, relatează Reuters şi AFP.

"După votul pentru ieşirea din UE, este esenţial să fie subliniat faptul că nu este nevoie de grabă şi, într-adevăr, aşa cum tocmai a spus premierul, nimic nu se va schimba pe termen scurt", a afirmat vineri Boris Johnson, în prima sa declaraţie de presă după votul britanicilor în favoarea părăsirii blocului comunitar.

Johnson a afirmat că Marea Britanie va beneficia în viitor de pe urma Brexitului.

"Ne putem face auzită din nou vocea în lume, o voce care este proporţională cu cea de-a cincea cea mai mare economie din lume", a spus el. "Cred că avem acum o ocazie extraordinară: ne putem adopta legile şi stabili taxele conform nevoilor economiei Marii Britanii", a mai spus fostul primar al Londrei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit Boris Johnson