x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BRICS dezaprobă testul nord-corean și lansează un apel la dialog

BRICS dezaprobă testul nord-corean și lansează un apel la dialog

04 Sep 2017   •   20:41
BRICS dezaprobă testul nord-corean și lansează un apel la dialog

Liderii puterilor emergente (BRICS - Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), reuniți la Xiamen (sud-estul Chinei), în cadrul celui de-al XIX-lea summit al BRICS, au 'dezaprobat ferm' luni testul nuclear efectuat în ajun de Phenian și s-au pronunțat pentru 'o soluție pașnică' pentru depășirea tensiunilor cauzate de programul nuclear nord-coreean, relatează agenția France Presse. ''Dezaprobăm cu fermitate testul nuclear efectuat de Coreea de Nord'', au indicat cele cinci țări într-o declarație comună.

Ele au lansat un apel la soluționarea ''pașnică'' a tensiunilor provocate de programul nuclear nord-coreean și au insistat pe faptul că acestea nu pot fi depășite decât ''prin mijloace specifice și prin dialog direct între toate părțile vizate''.

Regimul nord-coreean condus de Kim Jong-Un a anunțat că a testat duminică o bombă cu hidrogen, ceea ce a atras la scurt timp reacții de condamnare ferme din partea întregii comunități internaționale.

 

Moscova a estimat că noul test nuclear efectuat de regimul de la Phenian merită cea mai fermă condamnare, dar în același timp a lansat un apel la calm. ''Această ultimă manifestare a Phenianului de a ignora cererile din rezoluțiile în domeniu ale Consiliului de Securitate al ONU și normele de drept internațional merită condamnarea cea mai fermă'', releva un comunicat al Ministerului de Externe rus dat publicității duminică dimineață.

 

La rândul său, China, principalul aliat și sprijin economic al Phenianului, a ''condamnat viguros'' noul test nuclear efectuat duminică de Coreea de Nord și i-a cerut acesteia să renunțe ''la agravarea situației cu gesturi care nu îi servesc propriilor interese''.

Bomba cu hidrogen testată duminică poate fi montată pe noul tip de rachetă balistică intercontinentală de care dispune regimul nord-coreean. Precedentele teste nucleare efectuate de Coreea de Nord au avut loc în 2006, 2009, 2013 și în ianuarie și septembrie 2016.

AGERPRES

×