x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brigitte Bardot i-a cerut lui Emmanuel Macron un „miracol” de Crăciun pentru animale

Brigitte Bardot i-a cerut lui Emmanuel Macron un „miracol” de Crăciun pentru animale

26 Dec 2018   •   14:00
Brigitte Bardot i-a cerut lui Emmanuel Macron un „miracol” de Crăciun pentru animale

Brigitte Bardot i-a cerut preşedintelui francez Emmanuel Macron un "miracol" de Crăciun pentru cauza animalelor, într-o scrisoare deschisă publicată miercuri, în care fosta actriţă a vorbit despre necesitatea impunerii unor măsuri speciale, precum supravegherea video în abatoare şi lupta împotriva vânătorii, un fenomen care a transformat Franţa "într-un centru de distracţii pentru exterminarea animalelor", informează AFP. 

"Protecţia animalelor în Franţa este sortită unui abandon total, unei nepăsări generale din partea guvernului", a declarat în acel text fosta actriţă franceză în vârstă de 84 de ani, o susţinătoare înfocată a cauzei animalelor. 

"Crăciunul este un mic miracol pentru unii dintre noi, iar eu cred în miracole!", a continuat ea. 

"Deşi este dificil, uneori chiar imposibil, să îmbunătăţim condiţia umană, ar fi uşor cu puţină atenţie, compasiune şi voinţă şi îmbunătăţim condiţia animalelor, ale căror suferinţe mute reprezintă o ruşine pentru Franţa", a mai spus Brigitte Bardot. 

Ea consideră că supravegherea video este "indispensabilă" în abatoare, "spaţii ale groazei, în care 3 milioane de animale sunt sacrificate în fiecare zi în Franţa, în condiţii barbare, nefericite şi înspăimântătoare". 

De altfel, ea l-a acuzat pe Emmanuel Macron că "a jurat supunere în faţa vânătorilor". "Faceţi din Franţa un centru de distracţii pentru exterminarea animalelor", a adăugat legendara artistă franceză. 

Ea a reamintit faptul că 76 de asociaţii care militează pentru protejarea animalelor, inclusiv fundaţia ei, Fondation Bardot, au publicat de curând un apel public împotriva "abuzurilor vânătorii". 

"Aveţi datoria de a îl lua în considerare", a pledat Brigitte Bardot, considerând "nedemn pentru un preşedinte să frecventeze, în căutarea unor voturi, indivizi animaţi de o astfel de vulgaritate, de o astfel de cruzime". 

În ultimele luni, fosta actriţă s-a adresat de mai multe ori preşedintelui Franţei pe această temă. 

Emmanuel Macron a primit-o pe Brigitte Bardot într-o audiere oficială la sfârşitul lunii iulie, iar cu acea ocazie fosta actriţă l-a lăudat pe preşedintele francez pentru "atitudinea" lui şi "buna lui dispoziţie". Dar, în august, după arbitraje ce au vizat reforma legii vânătorii din Franţa, artista s-a declarat "furioasă" şi l-a acuzat public pe Emmanuel Macron că "s-a pus în genunchi" în faţa vânătorilor. 

Vânătorii au obţinut din partea preşedintelui Macron, care şi-a exprimat de mai multe ori sprijinul în favoarea practicării vânătorii, o scădere a tarifului pentru obţinerea permisului naţional de vânătoare de la 400 de euro la 200 de euro pe an, o revendicare pe care o solicitau de mulţi ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brigitte bardot emmanuel macron animale